Ce salarii au preoţii în România. Suma pe care o primește un arhiepiscop

Ce salarii au preoţii în România. Suma pe care o primește un arhiepiscop
Potrivit legii, salariile preoților sunt calculate pe baza salariilor profesorilor
Odată cu mărirea salariilor profesorilor, cresc și salariilor preoților. Clericii sunt beneficiarii indirecți ai salariilor mărite obținute de profesorii după grevă.
Potrivit legii, salariile preoților sunt calculate pe baza salariilor profesorilor. După aceste creșteri, guvernanții spun că știau că salariilor celor două categorii sunt colerate, și în consecință, vor crește în același timp.
În acest moment, legea personalului clerical prevede că salariile preoților pornesc de la puțin peste 1.100 de lei și ajung la peste 3.000 de lei, în funcție de pregătirea și vechimea preoților.
Veniturile sunt calculate astfel încât să reprezinte 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice.
În ceea ce privesc funcțiile de șefi ai bisericii, aceștia sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică. Astfel, Patriarhul BOR câștigă cât președintele camerei deputaților sau cât președintele senatului, adică peste 23.000 de lei brut.
Arhiepiscopii câștigă cât un ministru, mai exact 22.000 de lei brut.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:41 - Secretarul Trezoreriei SUA cere front comun împotriva finanțării Iranului
- 21:28 - Daniel Udrescu: Regimul fiscal al proprietății imobiliare după modificările aplicabile începând cu anul 2026: dublă și chiar triplă impunere, incoerență sistemică și discriminare structurală între persoana fizică și persoana juridică
- 21:27 - Anca Alexandrescu: „Ne-ați înnebunit că „vin rușii”. N-au venit rușii, vin nemții”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














