Cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara

Cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara
Canicula persistă până sâmbătă în țară
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până vineri dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 iulie, ora 10:00 - 19 iulie, ora 2:00, la munte şi în regiunile Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania şi, local, în Dobrogea şi în Maramureş, vor fi intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55 - 70 km/h), grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 20 - 25 l/mp, izolat la peste 40 - 50 l/mp.
Vremea va fi instabilă şi în restul țării, dar pe arii restrânse.
Canicula persistă până sâmbătă în țară
Meteorologii au emis noi avertizări Cod galben, portocaliu şi roşu de val de căldură persistent şi disconfort termic ridicat, valabile pe parcursul zilelor de joi şi vineri. Județul Brașov nu este vizat!
ANM precizează că, sâmbătă, 20 iulie, valul de căldură se va restrânge şi va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă şi disconfort termic, local, în sud şi în vest.
Citește și:
- 18:06 - Surpriză la Bruxelles: Giorgia Meloni îi ia apărarea lui Viktor Orban în disputa privind Ucraina
- 17:39 - Condiția lui Viktor Orban pentru Ucraina la summitul UE: „Dacă nu e petrol, nu sunt bani”
- 16:38 - NATO își retrage temporar trupele din Irak din cauza războiului din Orientul Mijlociu: „Securitatea personalului este primordială”
- 16:18 - Probe nelegale în dosarul lui Călin Georgescu. Curtea de Apel: Procurorii au descris faptele în mod neclar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











