Decizie finală pentru București - școlile, grădinițele, creșele și universitățile - închise

Decizie finală pentru București - școlile, grădinițele, creșele și universitățile - închise
Vor fi închise atât școlile de stat, cât și cele private
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis ca, de marți, școlile, grădinițele, creșele și universitățile să intre în scenariul roșu, adică predare exclusiv online. Decizia a fost luată în contextul în care DSP nu propusese nimic legat de creșe și universități, potrivit unui documentul obținut de Realitatea Plus. Deciziile Comitetului Municipal pentru situații de urgență sunt puse în practică de la miezul nopții de luni spre marți.
Vor fi închise atât școlile de stat, cât și cele private, propunerea fiind înaintată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
În noul context al restricțiilor, devine obligatorie purtarea măștii în toate spațiile deschise, excepție făcând copii cu vârste mai mici de 5 ani.
De asemenea, se închid spațiile interioare de servire ale restaurantelor, cafenelelor și pensiunilor, cu excepția clienților cazați.
De asemenea, vor fi închise teatrele și cinematografele, precum și sălile de jocuri de noroc.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:56 - Măsuri stricte de securitate la concertul rapperului din Belarus Max Korzh
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News













