Dronă cu încărcătură EXPLOZIVĂ, descoperită în Bulgaria, la 50 de kilometri de Mangalia

Dronă cu încărcătură EXPLOZIVĂ, descoperită în Bulgaria, la 50 de kilometri de Mangalia
O dronă de origine necunoscută și care, potrivit unor informații neconfirmate, ar fi avut un dispozitiv exploziv, a fost găsită pe costa bulgară a Mării Negre
O dronă de origine necunoscută și care, potrivit unor informații neconfirmate, ar fi avut un dispozitiv exploziv, a fost găsită pe costa bulgară a Mării Negre, la mai puțin de 50 de kilometri de Mangalia. Potrivit presei din țara vecină, dispozitivul ar fi fost descoperit întâmplător.
Descoperirea a fost făcut în zona în zona debarcaderului din Tyulenovo, potrivit publicației Novinite.
O echipă specializată din cadrul Forțelor Navale va efectua recunoașterea și eliminarea obiectului găsit, a anunțat Ministerul Apărării.
Bărbatul care a depus sesizarea și a făcut fotografiile dronei, Radoslav Rusev, a explicat pentru Televiziunea Națională că, după aproape 12 ore, nu există nicio anchetă în acest caz.
Potrivit martorilor citați de Novinite, nu este clar cum a ajuns drona pe țărmul bulgăresc – dacă a căzut din aer sau a fost adusă din larg de curenții marini. De asemenea, nu există nicio informație despre proveniența dronei. Zona este izolată în acest moment, mai transmit jurnaliștii bulgari.
Sursa realitatea.net
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:48 - A fost găsit trupul Simonei, a doua româncă prinsă sub dărâmăturile unui bloc din Germania
- 18:10 - Cantina unei școli private din București, închisă după ce ANSVSA a găsit 60 de kilograme de alimente expirate
- 18:01 - Cod galben de inundații în zece județe. Hidrologii avertizează asupra creșterilor de debite
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














