Explozie într-un bloc din Chitila. 40 de persoane evacuate, două victime cu arsuri - FOTO

Explozie într-un bloc din Chitila. 40 de persoane evacuate, două victime cu arsuri - FOTO
Două persoane au suferit arsuri în urma exploziei
O explozie s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 04:00, într-o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc cu patru etaje din localitatea Chitila, județul Ilfov, transmite Realitatea Plus.
Potrivit ISU București-Ilfov, deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă în urma acesteia au fost desprinse elemente de tâmplărie din imobil. În total, 40 de persoane au fost evacuate din bloc, pentru siguranță. Două persoane aflate în garsoniera unde s-a produs explozia au suferit arsuri, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate ulterior la spital.
Explozie într-un bloc din Ilfov. Două victime, cu arsuri
intervenție au participat cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD și un echipaj SABIF. De asemenea, la fața locului a fost solicitată o echipă a Inspectoratului de Stat în Construcții pentru evaluarea situației și verificarea structurii clădirii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














