FETIȚA RĂNITĂ ÎN ACCIDENTUL DIN PARCUL PANTELIMON, ESTE STABILĂ, CONȘTIENTĂ

FETIȚA RĂNITĂ ÎN ACCIDENTUL DIN PARCUL PANTELIMON, ESTE STABILĂ, CONȘTIENTĂ
Fetiţa rănită în accidentul care a avut loc duminică a fost detubată, este conştientă, stabilă
Fetiţa rănită în accidentul care a avut loc duminică seară pe şoseaua Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, a fost detubată, este conştientă, stabilă, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru.
Potrivit medicului, fetiţa se află încă în Terapie Intensivă.
Accidentul a avut loc duminică seară, pe şoseaua Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon.
Din primele informaţii, un băiat de 9 ani şi sora lui de 7 ani au ieşit împreună cu mama lor în Parcul Pantelimon. La un moment dat, când se aflau în parcarea de lângă parc, copiii au fost loviţi de o maşină, în care se aflau doi tineri, şoferul (17 ani) şi prietenul lui (19 ani).
Salvatorii au efectuat manevre de resuscitare asupra băiatului de 9 ani, însă medicii au constatat decesul acestuia.
Tinerii au fugit de la locul accidentului, însă au fost prinşi de poliţişti, după ce anchetatorii au vizionat înregistrările camerelor de filmat din zonă.
După ce a fost prins, şoferul de 17 ani a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ. El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar un magistrat a emis un mandat de arestare de 30 de zile pe numele lui.
Şi pasagerul din dreapta a fost reţinut de poliţişti, însă el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Conform prevederilor legale, persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu are permis este pasibilă de aceeaşi pedeapsă ca şi cel care conduce autoturismul.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
