Focar de coronavirus provenit de la 8 muncitori veniți din India, la Bod!

Focar de coronavirus provenit de la 8 muncitori veniți din India, la Bod!
5 muncitori sunt pozitivi, iar alți 3 au teste negative
Ministerul Sănătății a fost informat astăzi, 29 aprilie 2021, de către Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP - CNSCBT) că, împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMM „Cantacuzino”), investighează un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcții din Colonia Bod, jud. Brașov.
Este vorba despre opt persoane sosite din India. Cinci persoane au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, iar alte trei persoane sunt testate negativ.
INSP a fost informat în această dimineață asupra faptului că un laborator de analize din orașul Sf. Gheorghe a identificat o variantă „indiană”, B.1.617.2, la o persoană de 26 de ani, care a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună.
La data recoltării, 26.04.2021, cazul era simptomatic (tuse), cu formă clinică ușoară. Persoana s-a prezentat la laborator pentru recoltare la cerere.
Conform INSP, varianta menționată diferă de cea identificată inițial de PHE England care ar fi generat situația epidemiologică actuală din India. DSP Brașov a demarat de urgență o anchetă epidemiologică, aceasta fiind încă în curs, și a dispus izolarea cazurilor identificate în Colonia Bod (fiind vorba despre forme clinice ușoare).
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:29 - Controale ANAF: Abateri grave, amenzi și marfă confiscată
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











