Fostul director al Spitalului „Nicolae Malaxa” din Capitală, a fost trimis în judecată de DNA

Fostul director al Spitalului „Nicolae Malaxa” din Capitală, a fost trimis în judecată de DNA
Fostul director este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu
Fostul director al Spitalului „Nicolae Malaxa” din Capitală, Florin Adrian Secureanu, a fost trimis în judecată de DNA. Acesta este acuzat de fapte de corupție.
Florin Adrian Secureanu, fost director al Spitalului „Nicole Malaxa”, este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care două săvârșite în formă continuată), potrivit unui comunicat transmis, marți, de DNA.
În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 - 2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de încă un inculpat din acest dosar.
Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție.
Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.
A fost instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin fostului director de la „Malaxa”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Nu este singurul dosar trimis în judecată pe numele lui Florin – Adrian Secureanu. El a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și delapidare.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:29 - Controale ANAF: Abateri grave, amenzi și marfă confiscată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











