HAOS LA METROU JOI DIMINEAȚĂ. GREVA JAPONEZĂ CONTINUĂ

HAOS LA METROU JOI DIMINEAȚĂ. GREVA JAPONEZĂ CONTINUĂ
Angajații Metrorex s-au îmbolnăvit misterios, după ce nu li s-au mărit salariile
Circulația trenurilor de metrou a fost și joi dimineață dată peste cap de greva japoneză anunțată de sindicatul Metrorex. Garniturile de metrou circulă mai rar, după ce angajații s-au îmbolnăvit misterios.
Angajații Metrorex nu renunță și continuă greva japoneză spre groaza și nervii locuitorilor din Capitală care se deplasează cu metroul.
Trenurile de metrou au circulat mai rar și joi dimineață, după ce angajații s-au îmbolnăvit misterios în urma ”ordonanței-trenuleț” prin care nu li s-au mărit salariile.
La fel ca și miercuri, călătorii au sesizat că metroul circulă mai rar joi dimineață. De exemplu, pe Magistrala 2, unde trenurile ar trebui să vină o dată la patru minute, timpul de așteptare a fost dublu.
Reprezentanții Metrorex au transmis că mai mulţi mecanici de tren lipsesc de la muncă din motive medicale și din această cauză au fost anulate trei trenuri din cele 18 care circulă pe această magistrală aglomerată.
”Se întâmplă ceea ce am spus - miile de zile de concediu neefectuate, adică peste 10.000. Faptul că li se acordă oamenilor timp de odihnă la jumătate din cât impune legea. De aceea suntem în grevă japoneză, cauza pentru care avem este această grevă este Ordonanţa Trenulet. Unul dintre motive este deficitul de personal", a declarat liderul de sindicat Marian Artimon.
Potrivit lui, Metrorex funcționează cu aproape 900 de angajați lipsă, numărul total de posturi în cadrul companiei fiind de 5.900. Ocupate sunt sub 5.000 dintre acestea.
Se pare că angajații Metrorex își doreau o mărire a salariilor cu aproximativ 1.000 de lei, însă aceasta a fost anulată de „ordonanța-trenulet” dată de Guvernul Marcel Ciolacu.
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











