Ilie Bolojan, la 22 de ani de NATO: Alianța Nord-Atlantică înseamnă astăzi siguranță, stabilitate și încredere pentru România
NATO
Ilie Bolojan a transmis duminică un mesaj cu ocazia împlinirii a 22 de ani de la aderarea României la NATO, subliniind că apartenența la Alianța Nord-Atlantică a consolidat decisiv securitatea țării și parcursul euroatlantic.
”Astăzi marcăm 22 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, un moment care a consolidat decisiv securitatea şi parcursul nostru euroatlantic. Pentru România, NATO înseamnă astăzi siguranţă, stabilitate şi încredere. În acelaşi timp, apartenenţa la Alianţă vine cu responsabilităţi, pe care ni le asumăm constant, prin contribuţii concrete la securitatea colectivă şi printr-o prezenţă activă alături de aliaţi”, spune Bolojan în mesajul transmis.
Premierul consideră că, în contextul actual, marcat de multiple provocări de securitate, este esenţial ca NATO să rămână unit şi puternic.
”Solidaritatea dintre statele membre este cea care face diferenţa şi garantează capacitatea noastră de a răspunde eficient oricăror riscuri”, explică Ilie Bolojan.
Şful Executivului dă asigurări că România va continua să investească în apărare, să îşi modernizeze Armata şi să îşi consolideze rolul de partener de încredere pe Flancul Estic, contribuind activ la securitatea euroatlantică.
”Le mulţumesc tuturor celor care, prin munca şi dedicarea lor, întăresc zi de zi rolul României în NATO. La mulţi ani, România! La mulţi ani, NATO!”, spune Ilie Bolojan în finalul mesajului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:37 - Schimbări majore la Aeroportul Henri Coandă: acces restricționat la terminalul Sosiri
- 20:29 - Ninsoare în plină primăvară: zăpadă și temperaturi negative în mai multe județe
- 19:36 - Madonna, jefuită după Coachella: oferă recompensă pentru ținutele dispărute
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














