Anchetatorii încep, astăzi, audierile în cazul accidentului de muncă de la Cariera Jilț Sud, în urma căruia trei angajați ai Complexului Energetic Oltenia au decedat.
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, care reprezintă familia victimelor, la ora 13.00, la IPJ Gorj va fi audiat directorul UMC Jilț Sud, în calitate de martor.
De asemenea, vor fi audiați atât șoferul de pe tanchetă, cât și responsabilul cu protecția muncii al CE Oltenia.
Avocatul dorește strămutarea dosarului de la Gorj, de teama unor „influențe locale”.
„Pentru moment, ICCJ prin Gabriela Scutea nu ne-a răspuns solicitării de preluare a dosarului la București, iar minerii de acolo consideră că ancheta poate fi influențată pe “plan local” și vor protesta cu privire la acest lucru dacă dosarul ar întâmpina piedici”, transmite Cuculis.
Sursa: Realitatea de Gorj