INCREDIBIL! UN BĂRBAT DIN GIURGIU A AFLAT DUPĂ 25 DE ANI CĂ FIGUREAZĂ OFICIAL CA MORT

INCREDIBIL! UN BĂRBAT DIN GIURGIU A AFLAT DUPĂ 25 DE ANI CĂ FIGUREAZĂ OFICIAL CA MORT
Un bărbat de 50 de ani din județul Giurgiu a descoperit, după un sfert de secol, că în acte apare ca decedat.
Un bărbat de 50 de ani din județul Giurgiu a descoperit, după un sfert de secol, că în acte apare ca decedat. Ion Dumitru a aflat situația șocantă atunci când a încercat să obțină un nou certificat de naștere și a fost informat că, potrivit documentelor, ar fi „mort” încă din 2004.
Totul a pornit de la o greșeală banală, dar cu urmări absurde. În urmă cu 25 de ani, un funcționar de la Primăria Vidra, județul Ilfov, a aplicat pe certificatul său de naștere o ștampilă greșită. În loc de „căsătorit”, pe document a apărut „decedat”.
Ani mai târziu, când și-a pierdut actul original și a cerut un duplicat de la primăria din localitatea natală, bărbatul a primit vestea: figura ca mort în baza de date. „Am rămas fără cuvinte. Mi-au spus că sunt declarat decedat din 2004. Cum o repar, dacă nu am bani să merg în instanță?”, a povestit acesta.
Situația este absurdă și prin altă contradicție: deși pentru evidența populației este „mort”, pentru Fisc este foarte „viu”, fiind obligat să plătească taxe și impozite an de an.
„Nu pot să mă angajez fără certificat de naștere. Lucrez doar cu ziua, la negru, că altă soluție nu am”, spune Ion Dumitru.
Avocatul care îl sprijină gratuit a declarat că acest caz arată haosul din sistemul administrativ românesc.
După ce povestea a apărut în presă, Direcția pentru Evidența Persoanelor a intervenit și a promis rezolvarea rapidă a situației. Ion Dumitru urmează să primească în curând un certificat de naștere corect, care îl readuce „oficial” printre cei vii.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
- 15:33 - Anca Alexandrescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Este un mic dictator. Trebuie să plece cu tot cu gașca lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News












