KATE MIDDLETON, PRINȚESA DE WALES, ANUNȚĂ CĂ ȘI-A TERMINAT ȘEDINȚELE DE CHIMIOTERAPIE

KATE MIDDLETON, PRINȚESA DE WALES, ANUNȚĂ CĂ ȘI-A TERMINAT ȘEDINȚELE DE CHIMIOTERAPIE
Aceasta susține că “drumul spre recuperarea completă este lung”
Aceasta precizează că-și va relua activitățile publice, dar subliniază că “drumul spre recuperarea completă este lung”.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Catherine (Kate) Middleton a anunțat că și-a finalizat tratamentul de chimioterapie, “iar obiectivul meu este să fac tot ce pot pentru a scăpa de cancer, după nouă luni incredibil de grele (…) Călătoria prin cancer este complexă, înfricoșătoare și imprevizibilă pentru toată lumea, în special pentru cei mai apropiați de tine. Îți aduce umilință și te pune față în față cu propriile tale vulnerabilități într-un mod pe care nu l-ai luat niciodată în considerare înainte și, odată cu aceasta, îți oferă o nouă perspectivă asupra tuturor lucrurilor. Această perioadă ne-a reamintit, mai presus de toate, mie și lui William să reflectăm și să fim recunoscători pentru lucrurile simple, dar importante din viață, pe care atât de mulți dintre noi le luăm adesea de bune”.
Alături de mesaj a fost postat și un videoclip, realizat într-o notă pozitivă, în care prințesa precizează că-și va relua îndatoririle publice, în lunile următoare. Pentru restul anului, spune că va avea “un program ușor”. Prințesa Kate a adăugat că drumul ei spre vindecare și recuperare completă este lung și trebuie “să continuăm să luăm fiecare zi așa cum vine”.
Kate Middleton a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer în martie, într-un mesaj video, la scurt timp după ce regele Charles a dezvăluit și el că face tratament pentru cancer. Niciunul dintre ei nu a dezvăluit despre ce formă de cancer suferă. Regele și-a reluat de atunci unele angajamente publice.
Surse alternative: The Guardian, BBC
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











