Ministrul Educației anunță modificări la examenul național de Bacalaureat

Ministrul Educației anunță modificări la examenul național de Bacalaureat
Ministrul Educației anunță modificări la examenul național de Bacalaureat
Ministrul Educației Naționale, Monica Anisie, a anunțat, joi seară, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, modificări la desfășurarea examenului național de Bacalaureat. Monica Anisie a precizat că elevii vor da prima dată probele scrise, apoi cele de competență.
“Păstrăm aceleași calendare. Pentru Evaluarea Națională, examenele vor începe în data de 15 iunie, cu proba de Limba și literatura română, iar Bacalaureatul, avem o modificare, și anume vom susține întâi probele scrise, începând cu data de 22 iunie, după care vom susține probele de competențe”, a declarat la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus Monica Anisie.
Ministrul Educației a mai anunțat că desfășurarea exactă a examenului de Bacalaureat va fi anunțată săptămâna viitoare.
“Luăm în calcul posibilitatea ca acestea să se desfășoare online, luăm în calcul și această măsură, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta în cadrul Comisiei de Dialog Social , care se va desfășura marți “, a completat Anisie.
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:29 - Controale ANAF: Abateri grave, amenzi și marfă confiscată
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











