MITING ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII. NUMĂRUL PARTICIPANȚILOR AR PUTEA AJUNGE LA 5.000

MITING ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII. NUMĂRUL PARTICIPANȚILOR AR PUTEA AJUNGE LA 5.000
Societatea civilă organizează astăzi un miting în Piața Universității
Societatea civilă organizează astăzi un miting în Piața Universității, la ora 19.00. Până la ora 21 aproape 2.500 de oameni s-au strâns în centrul Bucureștiului, fiind așteptați aproape 5.000 de protestatari. Jandarmeria Capitalei a recomandat participanților să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite conflictele de orice natură.
Au început omenii să se adune în Piața Universității, sunt aproape 2.500 de oameni prezenți acum, aici, potrivit estimărilor jandarmeriei, iar până la ora 23 este de așteptat sa se adune 5.000 de oameni. Sunt prezenți în Piața Universității actori și politicieni. Jandarmii spun că se așteaptă ca protestul să fie unul pașnic.
„Referitor la cele două adunări publice anunțate a se desfășura astăzi, 5 decembrie 2024, Jandarmeria Capitalei face următoarele precizări. Adunarea publică ce urma să se desfășoare între orele 16.00 și 19.00, în Piața Victoriei, a fost anulată de către organizator prin notificare scrisă către autoritățile locale. Totodată, cu privire la cea de-a doua adunare publică planificată pentru a se desfășura astăzi, între orele 19.00-23,00, în Piața Universității, aceasta se va desfășura conform reperelor anterior menționate.
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuți în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților pe timpul manifestației. Recomandăm persoanelor care vor participa la această manifestație, dar și celorlalți cetățeni, să-și manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe jandarmii din apropiere, dacă observă persoane care au un comportament antisocial. De asemenea, din rațiuni de siguranță publică, recomandăm participanților să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase.
Jandarmeria București va asigura protecția tuturor persoanelor care vor participa la această adunare publică, iar în acest sens, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că securitatea lor este prioritatea noastră”, a transmis Alexandru Iacob - purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:38 - B9, cel mai important summit, măsuri de securitate fără precedent. Lideri-cheie apropiați de Trump, prezenți la București
- 08:31 - O artistă din Italia a învins IKEA în instanță! Compania, obligată să plătească despăgubiri pentru folosirea unui desen fără acord
- 08:02 - Mesaje complet diferite despre războiul din Ucraina: Trump vorbește despre pace, Zelenski se teme de o nouă ofensivă rusă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














