Nelu Tătaru: "Este posibilă închiderea unor secţii de la Spitalul Universitar"

Nelu Tătaru: "Este posibilă închiderea unor secţii de la Spitalul Universitar"
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că unele secții de la Spitalul Universitar ar putea fi închise
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marți seara, la un post TV, că unele secții de la Spitalul Universitar ar putea fi închise.
„Este anchetă şi la Spitalul Universitar. Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti va face o evaluare şi ne va prezenta şi raportul. Deocamdată se refac circuitele şi sunt blocate, carantinate anumite secţii până la reevaluare”, a spus ministrul Sănătăţii, marți seara.
„În urma evaluării ne putem gândi şi la închiderea mai multor secţii”, a mai adăugat ministrul Sănătăţii.
În declaraţia de presă susţinută marţi după-amiază la Braşov, ministrul Tătaru a precizat că, în acest moment, nu se pune problema unui management militarizat la Spitalul Universitar din Capitală.
„La Spitalul Universitar avem transmitere în personalul medical, am avut acei pacienţi, care, la rândul lor, au avut acea transmitere extinsă, există o anchetă epidemiologică în curs, avem un nou manager de două săptămâni şi vrem să-şi aplice planul de management în contextul pandemiei de coronavirus. A solicitat ajutor de medici şi îi putem oferi acest ajutor, dar nu ne gândim până la a merge cu regimul militar la Spitalul Universitar”, a menţionat ministrul Nelu Tătaru.
Un număr de 35 de cadre medicale şi 75 de pacienţi au fost identificaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti din data de 22 martie până în prezent, a informat luni Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit sursei citate, în ultimele 3 zile au fost confirmate pozitiv două cadre medicale şi un pacient, conform raportării managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

