Pașaportul COVID-19, aprobat de Guvern înainte de 1 iulie

Pașaportul COVID-19, aprobat de Guvern înainte de 1 iulie
Valabilitatea certificatului verde va depinde de situaţia fiecărei persoane - dacă aceasta a făcut un test, a trecut prin boală sau a fost vaccinată
Certificatul verde va fi aprobat înainte de 1 iulie de Guvernul României. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății. Ioana Mihăilă a explicat și în ce condiții va fi valabil o anumită perioadă pașaportul de vaccinare COVID-19.
Întrebată despre aprobarea Ordonanţei de Urgenţă privind implementarea certificatului verde, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat, luni, că va fi aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, aceasta având toate avizele necesare.
"Din discuţia pe care am avut-o cu secretarul general adjunct, astăzi s-au obţinut avizele necesare. Mâine (marți, 29 iunie - n.red.) este şedinţa de Guvern pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă", a declarat Ioana Mihăilă, luni, în conferință de presă.
Valabilitatea certificatului verde va depinde de situaţia fiecărei persoane - dacă aceasta a făcut un test, a trecut prin boală sau a fost vaccinată.
"Este în funcţie de situaţia în care ne aflăm. De exemplu, pentru o persoană testată valabilitatea certificatului este de 24 de ore dacă vorbim de un test antigen rapid şi respectiv de 72 de ore dacă vorbim de un test PCR.
Dacă este vorba de situaţia în care persoana a trecut prin boală, valabilitatea este de 180 de zile de la data primului test COVID pozitiv înregistrat în CORONAFORMS.
Dacă vorbim de vaccinare - valabilitatea este până în luna iunie 2022 pentru o persoană vaccinată cu schemă completă", a explicat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
CITEȘTE ȘI:
De unde va putea fi descărcat certificatul digital COVID
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

