Actualitate· 1 min citire

Patriarhul Daniel îşi aniversează ziua de naştere

 Patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel

Publicat22 iul. 2026, 08:09
Sursărealitatea.net

Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îşi aniversează ziua de naştere miercuri, la Centrul Cultural Misionar 'Familia' din oraşul Pantelimon.

'În acest an, Preafericirea Sa aniversează ziua de naştere, 22 iulie, în cadrul unei şedinţe de lucru cu membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor (care nu se află în concediu de odihnă), la Centrul Cultural Misionar 'Familia', din oraşul Pantelimon, având ca temă: Stadiul actual al pregătirilor 'Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi', din 31 august - 3 septembrie 2026', transmite, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Patriarhia reaminteşte că sărbătoarea oficială (instituţională) a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este aniversarea întronizării Sale ca Patriarh, în ziua de 30 septembrie, iar aniversarea zilei de naştere, 22 iulie, şi aniversarea onomasticii, Sfântul Proroc Daniel (17 decembrie) şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie) sunt sărbători personale.

Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobreşti din comuna Bara, judeţul Timiş. La Sfântul Botez a primit numele Dan-Ilie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate