Pelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală va fi anulat

Pelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală va fi anulat
Riscul de infectare este foarte mare
Premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc.
"Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general. Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi din credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă care sunt expuşi unor riscuri foarte mari. Ştiţi cum funcţionează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în nişte condiţii pe care nu putem să le controlăm. Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, este foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfăşoară şi care pot pune în pericol viaţa credincioşilor. Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea", a explicat Ludovic Orban, la sediul PNL.
Pe 26 octombrie, credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 08:32 - Dan Dungaciu aruncă bomba: Se pregătește o nouă moțiune de cenzură împotriva guvernului. „Această coaliție este incapabilă să scoată România dintr-o criză”
- 08:27 - Crin Antonescu, despre decizia CNA: ”Ceea ce s-a întâmplat este cusut cu ață albă”
- 08:21 - Anca Alexandrescu, mesaj de speranță: „Vor înflori cireșii, se apropie momentul când va fi bine”. Ediție specială la Realitatea Plus, joi, cu Ion Cristoiu și Călin Georgescu
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











