Actualitate· 2 min citire

PERCHEZIȚII ÎN BUCUREȘTI ȘI ÎN PATRU JUDEȚE ÎNTR-UN DOSAR DE PROXENETISM

PERCHEZIȚII ÎN BUCUREȘTI ȘI ÎN PATRU JUDEȚE ÎNTR-UN DOSAR DE PROXENETISM

PERCHEZIȚII ÎN BUCUREȘTI ȘI ÎN PATRU JUDEȚE ÎNTR-UN DOSAR DE PROXENETISM

Realitatea de Bucuresti
Scris de Realitatea de Bucuresti Publicat: 8 aug. 2025, 09:28

Zece persoane, duse la audieri

Zeci de percheziții au avut loc în București și în județele Constanța, Tulcea, Prahova și Buzău într-un dosar de proxenetism. În urma descinderilor, zece persoane au fost duse la audieri.

”În cursul zilei de ieri, 7 august, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 34 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, municipiul București și județele Tulcea, Prahova și Buzău, într-un dosar care vizează săvârșirea mai multor infracțiuni de proxenetism”, anunță vineri dimineață IGPR.

Din cercetări a reieșit că, în anumite intervale de timp, determinate, cuprinse în perioada 2018-2024, persoanele în cauză ar fi determinat mai multe femei să practice prostituția și le-ar fi înlesnit această activitate, cu scopul de a obține foloase patrimoniale.
 
”Metodele folosite de către persoanele cercetate ar fi presupus deplasarea în diverse localități din țară și schimbarea locațiilor, unde s-ar fi desfășurat activitatea de prostituție, la diferite perioade de timp, pentru a nu atrage atenția organelor de urmărire penală, dar și în scopul îngreunării documentării și probării activității infracționale”, precizează IGPR. La finalizarea perchezițiilor, 10 persoane cercetate au fost duse la audieri.
 
Activitățile au fost sprijinite de polițiști din cadrul structurilor I.P.J. Constanța, precum și de jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis" Constanța.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate