Peste 1.500 de familii din București au rămas FĂRĂ apă caldă

Peste 1.500 de familii din București au rămas FĂRĂ apă caldă
Cele mai mari probleme sunt în sectoarele 1 și 2, în cartierul Aviației și în zona Ștefan cel Mare
Sunt din nou probleme grave cu apa caldă în București. Peste 1.500 de familii au rămas fără agent termic din cauza lucrărilor care se fac la conductele Termoenergetica. Rețeaua învechită a Capitalei a provocat mai multe probleme de acest fel în ultimele luni. Din păcate, în prezent nu s-a găsit nicio soluție.
Cele mai mari probleme sunt în sectoarele 1 și 2, în cartierul Aviației și în zona Ștefan cel Mare, relatează Realitatea PLUS. De vină sunt lucrări efectuate pe bulevardul Iancu de Hunedoara de compania Termoenergetica.
Reprezentanții companiei se apără și spun că lucrările sunt complexe.
„Avem niște lucrări mai ample care implică și remedierea unor avarii și niste lucrări de reparații la rețeaua termică primară. Termenul estimat este pentru mâine (miercuri, 16 iunie - n.red.), ora 24.00, dar speram sa ne incadram si sa terminam mai repede”, a declarat Adrian Gîtlan, directorul Termoenergetica București.
Potrivit anunțurilor afișate la intrarea în blocuri, echipa Realitatea PLUS a aflat că lucrările ar trebui să fie finalizate în cursul zilei de mâine (miercuri, 16 iunie - n.red.). Cu toate acestea, bineînțeles că termenul poate fi prelungit pe o perioadă nedeterminată.
Bucureștenii afectați sunt revoltați de situație și spun că nu este prima dată când au astfel de probleme.
Oamenii spun că au rămas fără apă de luni de dimineață și au mai avut probleme, de multe ori mai mult de o zi-două, și iarna, și primăvara.
„Nu mi se pare normal, normal că ne dorim să avem apă caldă”, spune o doamnă din zona afectată de lucrări.
În Capitală, astfel de probleme sunt vechi și apar tot mai des.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:29 - Anca Alexandrescu: ”Este jihad împotriva lui Nicușor Dan și mă bucur foarte tare. Are exact ce a meritat”
- 15:45 - Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): „10 mai – Ziua României Moderne și a părinților fondatori”
- 15:43 - Gest șocant: un bărbat a distrus cu sapa cunoscuta frească „Moartea care râde”, aflată pe zidul unei biserici‑monument istoric din Argeș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News













