Prima ţară din UE care impune restricții pentru toată populația

Prima ţară din UE care impune restricții pentru toată populația
Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopţii
Irlanda va fi prima ţară din UE care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID -19, a anunţat luni premierul Micheal Martin, relatează agerpres.
Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopţii (23.00 GMT) timp de şase săptămâni, a precizat premierul într-o alocuţiune televizată, subliniind în acelaşi timp că şcolile vor rămâne deschise.
Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide şi barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului.
''Cerem tuturor celor din ţară să rămână acasă'', a adăugat Micheal Martin.
Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial vor avea ''permisiunea de a se deplasa la serviciu'', a spus el.
În plus, irlandezii nu îşi vor putea părăsi casele pentru a face mişcare decât pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscând amenzi.
Şcolile şi creşele vor rămâne deschise ''deoarece nu ne putem permite şi nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli'', a spus de asemenea premierul irlandez.
Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare vor fi interzise, deşi sportul profesional va fi permis în spaţiu închis.
Măsurile irlandeze sunt ''fără îndoială cele mai dure din Europa'', dar ''astăzi este nevoie de acţiuni suplimentare'', a admis premierul.
"Dacă ne unim eforturile pentru următoarele şase săptămâni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător", a spus el.
Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








