Actualitate· 1 min citire

Primăria Capitalei anunţă deschiderea a patru cabinete stomatologice pentru urgenţele copiilor

Primăria Capitalei anunţă deschiderea a patru cabinete stomatologice pentru urgenţele copiilor

Primăria Capitalei anunţă deschiderea a patru cabinete stomatologice pentru urgenţele copiilor

Realitatea de Bucuresti
Scris de Realitatea de Bucuresti Publicat: 28 apr. 2020, 17:00

PMB a ales să deschidă cabinete dedicate copiilor, pentru evitarea aglomeraţiei

Conform unui comunicat al PMB, tratamentele sunt gratuite, aparatura ultramodernă, iar medicii şi asistenţii au echipament de protecţie împotriva COVID-19. Măsura a fost luată în contextul în care pe timpul stării de urgenţă s-au închis cabinetele stomatologice de stat şi private.

Într-o transmisie live pe Facebook, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că, deşi urgenţele stomatologice pot fi soluţionate la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, PMB a ales să deschidă cabinete dedicate copiilor, pentru evitarea aglomeraţiei, în Regie, la căminele studenților de la Politehnică.Ea a menţionat că aceste cabinete vor fi deschise de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00, iar sâmbătă între orele 9,00 - 16,00. Numărul de telefon la care se pot face programări este call center-ul ASSMB: 0374.887.887.Adultii au la dispozitie, in continuare, Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială (OMF), aflat în subordinea Primăriei Capitalei, care a tratat inca de la declansarea starii de urgenta toate cazurile, atat adulti cat si copii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate