PROCURORII VOR RIDICA ÎNSCRISURI DE LA DIRECŢIA PENTRU CULTURĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI ÎN CAZUL FURTULUI TEZAURULUI

PROCURORII VOR RIDICA ÎNSCRISURI DE LA DIRECŢIA PENTRU CULTURĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI ÎN CAZUL FURTULUI TEZAURULUI
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal
Procurori ai Parchetului General vor ridica, miercuri, înscrisuri de la Direcția pentru Cultură a Municipiului București în dosarul deschis după furtul tezaurului dacic din Țările de Jos.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis sâmbătă un dosar penal din oficiu în cazul furtului din Muzeul din Drents.
Pe 25 ianuarie, Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost notificat despre faptul că la Muzeul din Drents, Regatul Ţărilor de Jos, în care are loc expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului şi argintului”, a avut loc o explozie, iar - din primele evaluări - această explozie a avut drept scop intrarea prin efracţie în clădirea muzeului, de unde au fost sustrase piese din tezaurul dacic al României, potrivit Agerpres.
„În urma analizării situaţiei de fapt, a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive”, se arată într-un comunicat transmis de PICCJ.
Citește și:
- 14:25 - Republica Moldova: Nivel galben de alertă, după ce Nistrul a fost poluat cu o substanță petrolieră
- 13:19 - ANSVSA: Amenzi de peste 5,3 milioane de lei, în urma unor controale în industria alimentară
- 13:16 - Meteo București: Vreme frumoasă, vânt și ceață în următoarele zile
- 13:08 - Tulcea: Două mesaje Ro-Alert, vineri, în contextul războiului din Ucraina
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











