Militari, mineri, polițiști, siderurgiști, energeticieni, silvicultori și alte categorii profesionale protestează vineri, la Guvern, pentru modificarea de urgență a Legii pensiilor și retragerea proiectului de lege privind Codul Silvic, a anunțat Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Conform sursei citate, protestul are loc în intervalul orar 13:00 - 16:00.
„Protestul reprezintă, în fapt, o continuare a mitingului desfășurat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în data de 26 septembrie 2024, la care au participat, de asemenea, organizațiile sindicale din cadrul Confederației Meridian”, susțin sindicaliștii.
Modificarea Legii pensiilor
Aceștia solicită modificarea în regim de urgență a Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a abrogat din Statutul personalului silvic (OUG 59/2000) încadrarea în condiții speciale (fosta grupă I) a locurilor de muncă pentru personalul silvic ce desfășoară activități de pază a fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole, a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri. Încadrarea în condiții speciale făcea posibilă reducerea vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu un an la fiecare 5 ani lucrați în astfel de condiții, conform Legii 234/2019.
„Pentru eliminarea acestei inechități, care afectează astăzi peste 20.000 de silvicultori activi, în condițiile în care din 2019 și până în prezent, condițiile de muncă în domeniul forestier nu s-au îmbunătățit cu nimic și, cu atât mai mult, nu s-au normalizat, Federația Sindicatelor Silva propune modificarea art. 28 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, după cum urmează: Art. 28 (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: k) sectorul silvicultură, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice referitoare la: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; activitățile de exploatări forestiere, sortare și transport material lemnos; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri”, se menționează în document.