Protest "fără mască" în Piața Victoriei

Protest "fără mască" în Piața Victoriei
Câteva sute de oameni s-au adunat în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de autorități
Câteva sute de oameni s-au adunat în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de autorități, în special împotriva purtării măștilor de protecție. Protestul din Piaţa Victoriei a început la ora 18:00 așa cum a fost anunțat pe rețelele de socializare.
Participanţii la protestul din Piaţa Victoriei scandează „Libertate” şi „Jos Guvernul”. Unii dintre aceştia au purtat pancarte pe care scrie „Cred în Dumnezeu nu în Covrig 19”, iar mulţi dintre ei au avut în mâini steaguri tricolore, potrivit Mediafax. Cei mai mulţi dintre protestatari nu poartă măşti de protecţie şi nu respectă distanţarea socială.
La faţa locului sunt şi jandarmii care i-au avertizat pe participanţi că vor fi amendaţi.
Proiectul privind carantinarea şi izolarea a fost sâmbătă pe ordinea de zi a senatorilor, dar dezbaterile au fost amânate pentru luni. Proiectul de lege a fost adoptat joi de Camera Deputaţilor. Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost adoptată, luni, de Guvern, după ce Curtea Constituţională a decis că internarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în spitale este contrară Legii Fundamentale.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a spus, luni, că în proiectul de lege adoptat de Guvernul se redefinesc „carantina” şi „izolarea”, el precizând că prima este destinată persoanelor sănătoase, iar cea de-a doua, celor infectate. „Prim proiectul de lege la care s-a lucrat până astăzi (luni - n.red.) dimineaţa (...) am dorit să abordăm problema mai general, nu numai pentru COVID. Am încercat să fie cât mai clare acţiunile şi termenii din legea respectivă. (Proiectul de act normativ - n.red.) începe cu mai multe definiţii. „Carantina persoanelor” are acum o definiţie care este asemănătoare cu regulamentul internaţional sanitar. Ea reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spaţii special desemnate de autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată”, a spus Arafat.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

