Șeful serviciului secret al Ministerului de Interne, numit cu avizul CSAT

Șeful serviciului secret al Ministerului de Interne, numit cu avizul CSAT
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege
Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care numirea şefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă a MAI va fi făcută cu avizul CSAT.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne. Actul normativ prevede ca numirea în funcţie a directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne să fie făcută cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
„Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este numit şi eliberat din funcţie de către ministrul afacerilor interne. Numirea şi eliberarea din funcţie se fac cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, prevede actul normativ promulgat de către şeful statului.
De asemenea, „în situaţia în care directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă aflat în funcţie nu deţine avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Ministerul Afacerilor Interne solicită emiterea acestuia în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Pe 23 mai, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar pe 9 octombrie a fost adoptat decizional de către Senat.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








