Evenimentul se va desfășura în Parcul Drumul Taberei, locul în care au avut loc primele trei ediții.
A patra ediție a Târgului de Crăciun "West Side Christmas Market" va fi organizată, începând din 28 noiembrie, în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei.
Conform Agerpres, târgul de Crăciun se va desfășura în cuva lacului secat din parc, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți.
Sursa citată menționează că Primăria Sectorului 6 nu va aloca fonduri pentru organizarea evenimentului, având în vedere că Untold va acoperi toate cheltuielile necesare.
Reprezentanții autorității locale anunțau la finalul anului trecut că Târgul de Crăciun "West Side Christmas Market'', care a fost deschis în perioada 29 noiembrie - 27 decembrie, tot în Parcul Drumul Taberei, a avut peste un milion de vizitatori.