''TERIBILA ESCALADARE'' DIN LIBAN ESTE ''INACCEPTABILĂ'', SUSŢINE PAPA

''TERIBILA ESCALADARE'' DIN LIBAN ESTE ''INACCEPTABILĂ'', SUSŢINE PAPA
De luni, puternice lovituri israeliene au vizat bastioanele Hezbollah
Papa Francisc a denunţat miercuri "teribila escaladare" a violenţelor din Liban, calificând-o drept ""inacceptabilă" şi solicitând comunităţii internaţionale să facă tot posibilul pentru a-i pune capăt, transmite AFP.
"Sunt întristat de ştirile care vin din Liban, unde bombardamentele intense au provocat numeroase victime şi distrugeri în ultimele zile şi solicit comunităţii internaţionale să depună toate eforturile posibile pentru a pune capăt acestei escalade teribile. Acest lucru este inacceptabil", a declarat Papa la finalul audienţei generale de miercuri, din Piaţa Sfântul Petre din Roma.
De luni, puternice lovituri israeliene au vizat bastioanele Hezbollah, puternica mişcare islamistă pro-iraniană, în sudul şi estul Libanului, precum şi în suburbiile sudice ale Beirutului, ucigând câteva sute de oameni, potrivit autorităţilor libaneze.
La rândul său, Hezbollah a anunţat miercuri că a tras o rachetă balistică asupra Israelului, afirmând că a vizat sediul Mossad, serviciul israelian de informaţii externe, de lângă Tel Aviv, o premieră conform armatei israeliene.
"Îmi exprim sprijinul pentru poporul libanez care a suferit deja prea mult în trecutul recent", a adăugat Francisc, făcând un apel la rugăciune "pentru toţi oamenii care suferă din cauza războiului".
AGERPRES
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











