Tren de călători, blocat în gara Predeal

Tren de călători, blocat în gara Predeal
Un tren de pasageri a rămas blocat, joi dimineață, în gara din Predeal
Un tren de pasageri a rămas blocat, joi dimineață, în gara din Predeal. Potrivit Realitatea Plus, garnitura a avut o defecțiune la locomotivă și mecanicii au oprit în cea mai apropiată stație, până la remedierea situației.
Garnitura circula pe ruta București - Cluj Napoca și din cauza unei defecțiuni la locomotivă a fost oprită în gara din Predeal, pentru a aștepta o altă locomotivă care să preia vagoanele.
Anul trecut, întârzierile trenurilor de călători au însumat 4.326.618 de minute. Asta înseamnă 3004 zile, adică 8,2 ani.
În raportul de activitate pe anul 2022 al CFR se afirmă că aceste întârzieri au fost influențate de “cazurile de forță majoră, de lucrările de reparații ale infrastructurii feroviare, inclusiv la poduri și podețe, de societățile prestatoare de servicii către CFR, de lucrările de ridicare a restricțiilor de viteza executate de personal CFR și de lucrările de pe Coridorul IV pe tronsoanele: Ghioroc – Simeria, Simeria – Coșlariu, Coșlariu - Sighișoara, Sighișoara - Brașov”. În același document se arată că întârzierile companiilor private de transport feroviar “au înregistrat o creștere de la 685.105 min. în 2021, la 823.113 în 2022”, în timp ce “întârzierile cauzate de „CFR”- SA au înregistrat o scădere de la 1.233.478 min. în 2021 la 823.021 în 2022”.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:12 - Operatorii de salubritate riscă noi amenzi dacă nu își respectă obligațiile de a curăța zăpada de pe străzi
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











