Un autocar cu 83 de cetățeni ucraineni s-a răsturnat, luni seara, la Hârșova

Un autocar cu 83 de cetățeni ucraineni s-a răsturnat, luni seara, la Hârșova
90 de pasageri ucraineni s-au aflat în autocarul care s-a răsturnat
Accident teribil lângă Hârșova, luni seară. A fost declanșat Planul Roșu de Intervenție după ce un autocar cu peste 80 de persoane s-a răsturnat în zona Hanul Morii.
90 de pasageri ucraineni s-au aflat în autocarul care s-a răsturnat, în noaptea de luni spre marţi, la Hârşova, pe DN 2A. Șapte dintre pasageri au fost transportaţi la spital, iar 81 dintre ei au fost duşi la sediul primăriei din localitate şi doi au rămas la faţa locului.
Potrivit ultimei informări transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa au fost transportate şapte persoane: doi minori de 12 şi 13 ani au suferit atac de panică, respectiv traumatism la un braţ; patru femei, cu vârsta cuprinsă între 28 şi 53 de ani, una dintre ele gravidă, au suferit diverse traumatisme la picioare, braţe, respectiv costale; un bărbat de 28 de ani are traumatism la picior.
"Dintre cele 90 de persoane implicate, două au rămas la locul accidentului iar 81 de persoane au fost transportate la sediul primăriei din localitatea Hârşova", au transmis reprezentanții ISU.
Reamintim că un autocar s-a răsturnat, luni seară, în zona Hanul Morii, lângă localitatea Hârșova, județul Constanța. Timp de 3 ore a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
Conform martorilor, cauza răsturnării autocarului ar fi fost o explozie la un pneu.
Accidentul de luni seară, 9 octombrie, este al doilea din ultimele două luni în care au fost implicați cetățeni ucraineni.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:12 - Operatorii de salubritate riscă noi amenzi dacă nu își respectă obligațiile de a curăța zăpada de pe străzi
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











