În cadrul ședinței de Guvern, s-a decis alocarea a 578 de milioane de lei suplimentare pentru investițiile în agricultură
În cadrul ședinței de Guvern, s-a decis alocarea a 578 de milioane de lei suplimentare pentru investițiile în agricultură. Acești bani vor accelera reabilitarea sistemului de irigații, cu 100 de milioane de lei direcționați către lucrările din stații, impermeabilizarea canalelor și achiziția de echipamente. De asemenea, 300 de milioane de lei vor fi alocați pentru extinderea Programului de susținere a investițiilor în creșterea porcilor și păsărilor.
”Continuăm să alocăm sume importante pentru susținerea agriculturii, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversează fermierii noștri, din cauza secetei. Am prevăzut banii necesari și pentru dezvoltarea sistemului informatic al APIA, astfel încât plățile către fermieri să fie făcute la timp. De asemenea, a fost suplimentat și bugetul creditelor de angajament cu suma de 278 de milioane de lei, astfel încât să avem resurse financiare pentru a susține toți potențialii beneficiari ai măsurilor de sprijin pe care le derulăm.
Așa cum am promis, împreună cu premierul Marcel Ciolacu am elaborat un plan de măsuri și proiecte pentru susținerea agriculturii românești pentru că, dezvoltând producția românească putem avea pe piață cele mai bune produse și putem cumpăra românește.”, a anunțat ministrul agriculturii.
Sursa: Realitatea Financiara