Ministrul Economiei anunță că va reduce multe posturi de bugetari

Ministrul Economiei anunță că va reduce multe posturi de bugetari
Mulți bugetari ar putea rămâne fără posturi după reformele anunțate de Claudiu Năsui
„Ministerul Economiei va fi reformat, într-unul dintre cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituţiilor statului din ultimii zeci de ani. Reducem 39% din funcţiile de conducere şi 30% din cele de execuţie, printr-un plan pe care l-am pus la punct săptămânile acestea. Actualul Minister al Economiei este rezultatul multiplelor despărţiri şi comasări de ministere. Ministere inutile create numai pentru a oferi sinecuri în negocieri politice. De aceea, Ministerul Economiei a ajuns să aibă foarte multe structuri şi, mai ales, foarte mulţi şefi”, a scris, pe Facebook, Claudiu Năsui.
„De aceea cheltuielile statului au tot crescut. De aceea am ajuns să avem mii de structuri, instituţii şi agenţii inutile. Le cunoaştem bine pe câteva dintre ele: institute ale levantului, academii de cercetare, agenţii fără număr şi pentru orice motiv etc. Sunt efectiv sute de astfel de structuri înfiinţate doar pentru a da posturi de conducere unor personaje conectate politic şi pentru a salariza activ de partid. Toate acestea din banii noştri. A venit vremea să reformăm acest stat. Nu este nevoie de atâţia şefi şi directori în Ministerul Economiei. Avem nevoie de un stat mic şi concentrat pe ce trebuie să facă. Unul care să genereze cheltuieli mai mici pentru contribuabili şi birocraţie mai puţină. Prin această reorganizare reducem funcţiile redundante şi departamentele care nu şi-au arătat niciodată utilitatea. România va fi puternică în momentul în care politicienii realizează că banii contribuabililor sunt sacri. Nu avem voie să-i risipim. Mai ales când statul ne ia jumătate din salariu, iar asta fără să punem la socoteală TVA şi accize. Dacă vrem să reducem povara fiscală, mai ales pe muncă, trebuie să reformăm statul şi să îi reducem cheltuielile”, a subliniat ministrul Economiei.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









