Orașul elvețian Geneva oferă vouchere de 93 de euro pentru susținerea turismului

Orașul elvețian Geneva oferă vouchere de 93 de euro pentru susținerea turismului
Unele ţări şi oraşe au lansat stimulente similare cu cardul cadou gratuit de la Geneva
Orașul elvețian Geneva oferă vouchere de 93 de euro pentru susținerea turismului. Vizitatorii pot folosi banii respectivi pentru masă sau explorarea orașului.
Voucherul, denumit Geneva Gift Card, poate fi folosit în mai multe locuri din oraș, printre acestea numărându-se peste 60 de hoteluri, 15 excursii și în jur de 80 de restaurante, potrivit biroului pentru turism al Genevei. Printre locațiile unde pot fi folosite voucherele se află și restaurante Michelin. De asemenea, banii pot fi folosiți pentru un tur care explorează faimoasa industrie a ciocolății din Elveția. Vizitatorii sunt eligibili pentru un voucher per cameră închiriată, putând fi ridicat în momentul cazării la hotel. Pentru a primi voucherul, vizitatorii trebuie să facă o rezervare de cel puțin două nopți. Voucherele sunt valabile până la finalul anului, scrie Insider.În prezent, în Elveția este în vigoare decizia privind intrarea în carantină pentru o perioadă de zece zile a cetățenilor veniți din state cu risc ridicat de transmitere a noului coronavirus. Bilanțul epidemiei din țară depășește 39.900 de cazuri Covid-19 și 2.000 de decese.Deşi călătoriile internaţionale neesenţiale nu sunt recomandate de Centrele SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, unele ţări şi oraşe au lansat stimulente similare cu cardul cadou gratuit de la Geneva.De exemplu, italienii din Sicilia s-au oferit să plătească jumătate din costurile de zbor ale turiştilor şi o treime din costurile hotelului dacă au planificat o vizită pentru mai târziu în an. Asociaţiile hoteliere din zonele turistice populare din Mexic, inclusiv Cancun şi Riviera Maya, au lansat anterior o campanie de „reactivare a destinaţiei” pentru a atrage turişti mai târziu în an. Campania a inclus stimulente precum nopţile de hotel gratuite pentru fiecare două nopţi plătite de oaspeţi, precum şi 20% din biletele pentru activităţi precum parcuri tematice, terenuri de golf şi spa-uri.Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









