Programul de sprijin pentru victime: 6 vouchere de peste 100 mii lei în 2025

Programul de sprijin pentru victime: 6 vouchere de peste 100 mii lei în 2025
Voucherele au fost acordate de tribunalele din București, Dolj, Timiş şi Cluj
Programul de sprijin pentru victimele infracțiunilor de violență continuă: șase cazuri sprijinite în 2025
Șase persoane au beneficiat, anul acesta de vouchere pentru victimele infracţiunilor, în valoare totală de peste 100 de mii de lei.
Deputata PNL Alina Gorghiu a declarat că acest mecanism, gestionat de Ministerul Justiţiei, funcţionează.
Voucherele au fost acordate de tribunalele din București, Dolj, Timiş şi Cluj.
Într-o postare pe o reţea de socializare, Alina Gorghiu arată că primele vouchere pentru victime au fost date anul trecut, iar acestea primesc sprijin concret pentru acoperirea unor nevoi urgente precum hrană, cazare, medicamente, transport sau materiale de igienă şi uz personal, ne-a transmis reporterul RRA, Alina Stănuţă.
De aceste vouchere pot beneficia, în anumite condiţii, victime ale unor infracţiuni comise cu violenţă.
Citește și:
- 15:10 - Revolta uriașă a bugetarilor din toată țara față de noua lege a salarizării care a adus noi tăieri
- 14:53 - Legea salarizării aruncă țara în haos. Angajații din Finanțe amenință deja cu blocarea totală a activității - VIDEO
- 10:04 - Analiză Daniel Udrescu: OUG nr. 78/2025 și destructurarea regimului fiscal al proprietății: nelegalitate procedurală, confuzie normativă și afectarea gravă a activității economice
- 15:54 - Sindicatele din Sănătate amenință cu proteste masive, revoltate de proiectul legii salarizării: „Inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă”
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














