Se reiau negocierile privind rectificarea bugetară. Miniștrii USR-PLUS cer mai multe fonduri

Se reiau negocierile privind rectificarea bugetară. Miniștrii USR-PLUS cer mai multe fonduri
Dan Barna și Dacian Cioloș i-au cerut lui Florin Cîțu să regândească modul în care împarte banii
Se reiau negocierile pe banii statului. Liderii USR-PLUS sunt nemulțumiți că miniștrii lor nu au primit suficienți bani la rectificare. Dan Barna și Dacian Cioloș i-au cerut lui Florin Cîțu să regândească modul în care împarte banii. Sunt și semnale privind remanierea miniștrilor USR-PLUS, relatează Realitatea Plus.
Negocierile cu privire la rectificarea bugetară vor fi reluate marți, când a fost convocată și o ședință a Biroului Executiv al PNL. Liberalii îi vor cere premierului Florin Cîțu să aloce bani pentru proiectele de investiții pe care le au primarii, noi sau în derulare.
În coaliția de guvernare se va rediscuta prima formă a proiectului de rectificare. Dan Barna și Dacian Cioloș i-au cerut șefului Guvernului să regândească sumele alocate ministerelor conduse de USR-PLUS.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a primit de 10 ori mai puțin decât a cerut. Premierul a precizat însă că la acest minister ar trebui mai degrabă să fie tăiați bani.
Citește și: ”Replici ACIDE în coaliție - Cătălin Drulă, răspuns după ATACUL lui Florin Cîțu despre cheltuirea banilor la Ministerul Transporturilor”
Premierul și Președintele Klaus Iohannis au criticat și activitatea ministrului Justiției, Stelian Ion, în special din cauza eșecului privind desființarea Secției Speciale.
Citește și: ”Ministrul Justiției, despre refuzul lui Cîțu de a-i da mai mulți bani la rectificare pentru că e din USR-PLUS: Nu vreau să cred așa ceva”
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








