VICEPREȘEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN A CERUT EXTINDEREA PERIOADEI DE IMPLEMENTARE, CU 18 LUNI A PNRR

VICEPREȘEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN A CERUT EXTINDEREA PERIOADEI DE IMPLEMENTARE, CU 18 LUNI A PNRR
Victor Negrescu, afirmă că a solicitat extinderea perioadei de implementare, cu 18 luni, a PNRR
Vicepreședintele Parlamentului European, social-democratul Victor Negrescu, afirmă că a solicitat extinderea perioadei de implementare, cu 18 luni, a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„România are nevoie de o nouă agendă europeană. Clară. Fermă. Cu rezultate. Am obținut sprijinul Parlamentul European pentru prelungirea PNRR. Acest lucru înseamnă că miliarde de euro ar putea fi salvate dacă executivul european și statele membre reticente înțeleg interesul comun european”, afirmă Victor Negrescu.
Vicepreședintele PE spune că a cerut ca proiectele nefinalizate, cum sunt spitalele, să continue cu alte fonduri europene, „fără blocaje” și „fără birocrație”.
„Am avertizat că fără reforme reale, banii se pot pierde. Și am cerut ca viitoarele fonduri europene să susțină fermierii români, IMM-urile, regiunile subdezvoltate și politicile sociale precum educația și sănătatea. Este momentul ca România să vină cu o listă clară de priorități integrate în programul de guvernare după model german. Nu cu promisiuni. Cu soluții. Cu un plan pentru o Europă corectă, care nu ne impune condiții nerealiste, dar cere seriozitate și performanță” afirmă Victor Negrescu.
Într-o declarație la Antena 3 CNN, Negrescu afirmă că a solicitat Comisiei Europene extinderea perioadei de implementare cu 18 luni a PNRR și găsirea unei modalități prin care proiectele nefinalizate să continue printr-o finanțare cu alte programe europene.
„Avem un termen acum, august 2026, și este evident că e dificil nu doar pentru România, ci și pentru alte state, să finalizeze proiectele până la respectivul moment așa că avem nevoie de mai mult timp și asta cerem. Am cerut Comisiei Europene să găsească o modalitate și există un precedent în această privință, ca proiectele nefinalizate să continue printr-o finanțare cu alte programe europene. (...) Practic salvăm miliarde de euro, dar trebuie să spun că este o solicitare a PE, discutată în prealabil, care trebuie să conducă la o propunere concretă venită din partea Comisiei Europene și mă aștept ca undeva în toamnă să avem o propunere pentru prelungirea periodei de implementare. Vom vedea care va fi perioada finală, însă cu siguranță va exista ca urmare a acestui demers susținut de colegii mei din Legislativul european”, a mai spus Victor Negrescu.
Vicepreședintele PE a mai spus că România are în cadrul PNRR mai multe spitale care vor putea fi terminate cu dificultate până în august 2026.
„Dacă vom avea un grad de finalizare de 70%, restul se va face din banii din politica de coeziune. Trebuie să facem o listă cu noi priorități. Trebuie să fim mult mai incisivi, mult mai activi, mult mai clari în dolanțele noastre, fiind constructiv să ne luptăm pentru menținerea acestei componente de coeziune (...). Tebuie să existe în continuare subvenții pentru fermieri, dar să existe și bani pentru zona de inovare, inclusiv pentru reducerea decalajelor. Sunt lupte importante și trebuie să venim cu argumente, nu doar să spunem «nu». Autoritățile de la București trebuie să vină cu date la Bruxelles, nu doar să se vaite, nu doar să se plângă, aceasta este abordarea corectă”, a mai declarat Vioctor Negrescu.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, declara, la sfârșitul săptămânii trecute, că România riscă să piardă 11,9 miliarde de euro fonduri europene alocate prin PNRR din cauza proiectelor întârziate. Autoritățile de la București au identificat proiecte aflate în întârziere în cuantum de 8 miliarde, la care Comisia Europeană adaugă altele de 3,9 miliarde. Boloș a explicat că, pentru ca un proiect derulat prin PNRR să fie considerat în grafic, autoritățile de la Bruxelles cer ca stadiul de implementare a acestuia să fie de cel puțin 50%. Ministrul a admis că România are un ”ritm lent” în care se fac aceste investiții.
Marți, președintele Nicușor Dan a afirmat că România are cel mai mare deficit din grupul țărilor cu deficit excesiv și a anunțat că miercuri va avea loc o întâlnire a miniștrilor Finanțelor din Comisia Europeană, care vor analiza ce măsuri a luat fiecare țară. Nicușor Dan a precizat că România a promis multe, dar că nu a făcut nimic, subliniind că acum este o nouă administrație.
Întrebat ce asigurări va încerca să dea Comisiei Europene pe viitor, Nicușor Dan a răspuns: ”Este o discuție în curs cu Comisia. Noi, România, am promis multe și nu am făcut nimic, dar acum este o nouă administrație. O să încercăm....Discuția e pe două paliere. Este o discuție cu vicepreședintele Comisiei, domnul Dombrovskis (Valdis Dombrovskis - comisar european pentur Economie), care se concentreză pe deficit și o discuție cu doamna Gauer (n.r. - Celine Gauer, responsabil al CE cu implementarea PNRR) care se concentrează pe PNRR”, a afirmat Nicușor Dan.
Sursa: Realitatea Financiara
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

























