Politica· 4 min citire

Alexandru Rogobete, la preluarea mandatului: „Sistemul de sănătate din România este cel mai subfinanțat din UE”

Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 21 oct. 2026, 14:31

Alexandru Rogobete a revenit miercuri, 21 octombrie, la conducerea Ministerului Sănătății, la șase luni după demisie, și a atras atenția asupra subfinanțării sistemului medical.

Ministrul a anunțat că este nevoie de o rectificare bugetară, în condițiile în care spitalele au restanțe la plată, iar cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare au crescut.

„Sistemul de sănătate din România este cel mai subfinanţat din Uniunea Europeană, nu mai ai de unde să tai. Poţi să faci eficientizări în interiorul lui şi am făcut asta, la programe, la medicamente, dar nu poţi reduce cu miliardele dintr-un sistem care oricum este subfinanţat”, a declarat Alexandru Rogobete la preluarea mandatului.

Ministrul a precizat că vrea ca situația financiară să fie prezentată transparent și a făcut apel la calm, în contextul presiunilor asupra unităților sanitare.

De câți bani are nevoie sistemul de sănătate

Potrivit lui Rogobete, bugetul aprobat pentru sănătate este de 82 de miliarde de lei, în timp ce necesarul ajunge la 94 de miliarde de lei. Diferența indică o nevoie de suplimentare de aproximativ 11 miliarde de lei, sumă care include și concedii medicale neachitate și alte datorii.

„Bugetul aprobat a fost de 82 de miliarde, necesarul este de 94 de miliarde, practic au nevoie de o suplimentare de 11 miliarde. (..) Din aceste 11 miliarde, o parte mare, o componentă mare este dată de concediile medicale neplătite, care nu au fost plătite în ultima perioadă şi suma necesară doar pentru zona medicală, vorbind aici de medicamente, de programe, de servicii medicale, este mai mica, undeva la 3,54 miliarde.

Deci jumătate, să zic aproximativ, din suma asta, este reprezentată de concedii medicale şi alte datorii”, a explicat ministrul.

Rogobete a mai spus că serviciile esențiale din zonele critice ale sistemului medical au nevoie de aproximativ 800 de milioane de lei. Printre domeniile menționate se numără unitățile de primiri urgențe, terapia intensivă, tratamentul accidentelor vasculare cerebrale și al infarctului miocardic acut, neonatologia și îngrijirea pacienților cu arsuri grave.

Pentru aceste activități, ministrul a indicat necesitatea unor fonduri suplimentare, inclusiv 391 de milioane de lei pentru spitalele locale și cele aflate în subordinea Ministerului Sănătății, precum și alte 156 de milioane de lei pentru acțiunile prioritare.

Spitalele au restanțe, iar ministerul cere o rectificare bugetară

Ministrul a anunțat că a solicitat un audit detaliat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care să analizeze fiecare program, precum și cheltuielile pentru farmacii, medicamente și medicamente compensate.

El a atras atenția că întârzierile la decontări afectează capacitatea spitalelor de a-și plăti furnizorii. Printre restanțele menționate se află cele de la spitalele generale, ambulatoriile de specialitate și serviciile de medicină de familie.

„Deci, practic, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a făcut toate plățile către spitale și asta ce înseamnă? Înseamnă că intrăm într-un cerc vicios, pentru că spitalele, dacă nu primesc bani de la CNAS, mai departe nu-și pot plăti facturile către furnizori și de aici se intră în acest cerc vicios pe care încerc să-l corectez cu prima ocazie, în sensul că primii bani care vor fi dati la rectificare pentru CNAS vor fi pentru achitarea tuturor datorilor și restanțelor către spitale pentru a nu colapsa și mai mult unitățile sanitare”, a menționat Rogobete.

Ministrul a mai arătat că scumpirea combustibililor și a energiei a crescut costurile pentru medicamente și materiale sanitare, punând presiune suplimentară pe bugetele unităților medicale, în special pe cele ale serviciilor de ambulanță și ale unităților de primiri urgențe.

Rogobete: „Oamenii nu trebuie să intre în panică”

Deși a recunoscut că situația financiară este dificilă, Alexandru Rogobete a transmis că pacienții și spitalele nu ar trebui să intre în panică. El a spus că speră ca fondurile necesare să fie alocate până în săptămâna următoare, pentru a reduce presiunea asupra unităților sanitare.

„Oamenii nu trebuie să intre în panică, spitalele nu trebuie să intre în panică pentru că în scurt timp, sper că până săptămâna viitoare, vom reuşi să alocăm sumele de bani ca să reducem această presiune importantă de pe unităţile sanitare”, a transmis ministrul.

Rogobete a afirmat că programele naționale de sănătate, inclusiv cele pentru HIV-SIDA, sunt luate în calcul la rectificarea bugetară și că, în prezent, nu există discontinuități în derularea lor.

În opinia ministrului, reformarea sistemului nu trebuie să se rezume la reducerea cheltuielilor, ci trebuie să urmărească îmbunătățirea serviciilor și a condițiilor pentru personalul medical.

„Reforma sănătăţii nu înseamnă tăieri, ci înseamnă modernizare, înseamnă eficientizarea sistemului, înseamnă respectul pentru resursa umană şi asigurarea unor servicii complete pentru pacienţi”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Politica