Donald Trump, înregistrat în timp ce îi cere unui înalt oficial electoral să îi ''găsească voturi'' pentru ca el să câștige alegerile

Donald Trump, înregistrat în timp ce îi cere unui înalt oficial electoral să îi ''găsească voturi'' pentru ca el să câștige alegerile
"Tot ce vreau este să găsim 11.780 de buletine"
Donald Trump a fost înregistrat în timp ce le cerea unor oficiali electorali să mai găsească doar câteva voturi pentru ca el să câștige alegerile.
Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a cerut sâmbătă unui înalt oficial electoral din Georgia să "găsească" buletinele de vot necesare care să îi anuleze înfrângerea în acest stat într-un apel telefonic care a durat aproximativ o oră şi din care Washington Post a publicat extrase în ediţia sa de duminică, informează AFP şi Reuters, potrivit realitatea.netDonald Trump, care refuză în continuare să îşi recunoască înfrângerea în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, a încercat într-o lungă convorbire telefonică să-l atragă de partea sa pe Brad Raffensperger, alesul republican responsabil cu alegerile în acest stat, dialog în care a alternat presiunile cu măgulirile."Este în regulă să spui că ai recalculat", i-a spus Trump, printre altele, potrivit unei înregistrări a discuţiei realizate fără ştirea sa, făcută publică de Washington Post şi apoi preluată de alte mijloace de informare în masă.
"Tot ce vreau este să găsim 11.780 de buletine (...) pentru că am câştigat acest stat", i-a mai spus Trump.
Victoria democratului Joe Biden în Georgia cu aproximativ 12.000 de voturi diferenţă a fost confirmată printr-o renumărare a voturilor şi audituri, aminteşte AFP.
Invocând "zvonuri" ale unor fraude, Donald Trump susţine în acest dialog, cu o voce gâtuită de emoţie, că în mod "nedrept alegerile i-au fost furate".
"Ştii ce au făcut şi nu vorbeşti despre asta: este o infracţiune, nu poţi lăsa să se întâmple asta, este un risc mare pentru tine", a adăugat ameninţător liderul de la Casa Albă.
Brad Raffensberger, alături de care se afla un procuror la statului, nu a cedat."Credem că cifrele noastre sunt bune", a răspuns Raffensberger pe un ton sobru.
Publicarea acestei înregistrări, despre care Casa Albă a refuzat să comenteze, a stârnit o undă de şoc în capitala federală Washington.
"Dispreţul lui Trump faţă de democraţie este astfel expus", a comentat alesul democrat Adam Schiff, care consideră că presiunile sunt "potenţial condamnabile". Colega sa Debbie Wasserman Schultz a denunţat fapta unui "preşedinte disperat şi corupt".
"Este copleşitor", a postat pe Twitter deputatul republican Adam Kinzinger, care a cerut colegilor săi de partid să nu-l urmeze pe preşedinte în contestarea rezultatelor scrutinului."Nu poţi face asta cu o conştiinţă curată", a adăugat congresmanul republican.
Donald Trump s-a angajat într-o adevărată cruciadă după alegerile din noiembrie pentru a nega victoria candidatului democrat Joe Biden, dar a suferit eşecuri sistematice în instanţă şi în faţa aleşilor locali, inclusiv a republicanilor, care au rezistat presiunii sale.
Colegiul electoral a declarat pe 14 decembrie victoria lui Joe Biden cu 306 electori faţă de 232 pentru preşedintele în exerciţiu, rezultat care urmează să fie certificat miercuri în Congres pentru ca apoi, pe 20 ianuarie, să aibă loc ceremonia de depunere a jurământului de către cel de-al 46-lea preşedinte al SUA.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











