Mesajul presedintelui UMPMV, gl.(r) Gabriel Oprea, de Ziua Eroilor: Această zi are o semnificație sacră

Mesajul presedintelui UMPMV, gl.(r) Gabriel Oprea, de Ziua Eroilor: Această zi are o semnificație sacră
Președintele UMPMV, Gl.(r) Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Eroilor
Președintele UMPMV, Gl.(r) Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Eroilor.
“La 40 de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, creştinii din lumea întreagă întâmpină Ziua Înălţării Domnului. Pentru noi, această zi mai are o semnificaţie sacră, aceea de cinstire şi de pomenire a Eroilor Neamului.
Cele două sărbători consfinţesc îngemănarea sfântă a credinţei, demnităţii, onoarei şi curajului tuturor celor care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă pentru apărarea Patriei, întregirea Ţării şi păstrarea fiinţei Neamului Românesc, pentru dreptate şi adevăr, eroii care prin jertfa lor supremă s-au înălţat la Ceruri, urmând Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Omagiul cel mai profund pe care îl putem aduce eroilor neamului astăzi este acela de a le împlini idealurile măreţe pentru care au luptat.
Să ne înclinăm cu evlavie în faţa memoriei acelor oameni, ştiuţi sau neştiuţi, care şi-au purtat crucea destinului pentru binele, tăria şi verticalitatea naţiunii române.
Pentru a cinsti memoria acestor oameni curajosi, am ridicat Monumentul Eroilor Militari căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național, din Parcul Tineretului, și l-am donat Ministerului Apararii Nationale.
Eroii noştri căzuţi la datorie în teatrele de operaţii pentru îndeplinirea angajamentelor internaţionale de securitate ale României sunt prezenţi în sufletele şi rugăciunile noastre şi le aducem si astăzi un pios omagiu.
Să ne slujim Ţara, pentru a ne ridica la înălţimea eroismului şi jertfei lor, cu demnitate şi înţelepciune, cu implicare şi solidaritate.
Dumnezeu să binecuvânteze România, Armata sa şi pe toţi Eroii Neamului nostru! Hristos s-a înălţat!
Gl.(r) Gabriel Oprea
Presedintele UMPMV”, se arată în comunicatul publicat pe UMPMV.eu.
Sursa: Realitatea Din UNPR
Citește și:
- 10:35 - O nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni săptămâna viitoare
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














