Politica· 3 min citire

Nicolae Ciucă, la punctul de trecere a frontierei cu Ucraina, joi - Vama feroviară, redeschisă după 15 ani

17 nov. 2022, 09:08
Actualizat: 17 nov. 2022, 09:08
Nicolae Ciucă, la punctul de trecere a frontierei cu Ucraina, joi - Vama feroviară, redeschisă după 15 ani

Nicolae Ciucă, la punctul de trecere a frontierei cu Ucraina, joi - Vama feroviară, redeschisă după 15 ani

Articol scris de Realitatea de Bucuresti

Premierul Nicolae Ciucă vizitează, joi, calea ferată cu ecartament larg pentru transport feroviar cu Ucraina

Premierul Nicolae Ciucă vizitează, joi, calea ferată cu ecartament larg pentru transport feroviar cu Ucraina și va avea o conferință de presă la punctul de trecere al frontierei cu Ucraina. Regionala Cluj a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a redeschis marți, 15 noiembrie, punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa.

CFR Infrastructură a anunțat că linia de tren de lângă Săpânța care asigură legătura între România și Ucraina pe ruta Câmpulung la Tisa (România) -Teresva (Ucraina) a fost repusă în funcțiune după ce, în urmă cu o săptămână, pe linia de pe Valea Vișeului, a circulat, de probă, după 15 ani, primul tren ucrainean.

,,Punctul feroviar de frontieră CÂMPULUNG LA TISA redeschis după 15 ani! SRCF Cluj a redeschis astăzi, 15 noiembrie, punctul  de frontieră CÂMPULUNG LA TISA, pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația TERESVA (UZ) – CÂMPULUNG LA TISA (CFR)! Menționăm faptul că, în anul 2007 a circulat ultimul tren de călători între Ucraina și România, prin cele două puncte de frontieră Teresva (UZ), respectiv Câmpulung la Tisa (CFR). Reamintim faptul că, pe 12 octombrie, SRCF CLUJ a redeschis punctul feroviar de frontieră VALEA VIȘEULUI, care permite reluarea circulației trenurilor de călători la granița cu Ucraina, pe linia cu ecartament larg Berlibas (UZ) – Valea Vișeului (CFR)!”.

Administratorul rețelei feroviare din România mai spune că, derulează lucrări de reparații pentru fluidizarea traficului feroviar transfrontalier pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), în prezent fiind în derulare reparațiile pe linia cu ecartament larg, de la punctul de frontieră Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Valea Vișeului, lucrări care se vor termina la sfârșitul lunii decembrie.

Programul premierului Nicolae Ciucă, joi - Vizită în județul Maramureș

Ora 10:00  - Vizitarea Barajului Runcu

-     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

-        Localitatea Runcu

Ora 11:30 - Vizitarea Căii ferate cu ecartament larg pentru transport feroviar cu Ucraina

Regionala Cluj a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a redeschis marți, 15 noiembrie, punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa

-     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

-     Câmpulung la Tisa

Ora 12:00 - Conferință de presă la Punctul de trecere frontieră cu Ucraina

-     Conferință de presă susținută de premierul Nicolae-Ionel Ciucă. Conferința va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria;

-   Podul peste Tisa, zona Teplița - Sighetu Marmației

Ora 13.10 - Vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

-     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

-     Strada Corneliu Coposu 4, Sighetu Marmației

Ora 14:00 -  Depunere coroană de flori la Cimitirul săracilor

-     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

-     Cimitirul Eroilor, Sighetu Marmației

Ora 17:30 - Vizită la Societatea Aramis Invest SRL

-     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

-     Str. Sperantei, 3, Baia Mare


Sursa: Realitatea de Bucuresti

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Politica