Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea și primarii de sector nu au ajuns la o decizie unitară când vine vorba despre sistarea marilor lucrări din București. Dacă Firea spune că mulți dintre muncitori prezintă risc pentru că au intrat în contact cu persoane care au încălcat regulile izolării, mulți dintre primarii de sector argumentează că închiderea șantierelor ar bloca de tot activitatea economică.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei a anunțat că vrea
ca toate șantierele să fie închise în această perioadă de risc epidemiologic
major cauzat de răspândirea noului coronavirus.
„Noi am dat sistre de lucrări pe toate șantierele din Capitală
pentru că aveam indicii că mulți dintre muncitorii care veneau pe aceste
șantiere, în special din comunele din jurul Capitalei sau din județele din
vecinătate intraseră în contact cu românii întorși din Italia, din Spania care
nu au respectat izolarea la domiciliu și însemnau un focar de infectare a
tuturor cetățenilor Bucureștiului prin faptul că ei intrau în farmacii, intrau
în alimentară, mergeau prin oraș, mergeau în STB. Și am retras toți acești 2.000
de muncitori de pe șantierele noastre. Am dat sistare de lucrări pentru două
săptămâni”, a declarat Gabriela Firea în direct la Realitatea Plus.
Firea mai spune că doar șantierele care sunt administrate de
Primăria Municipiului București au fost sistate însă nu același lucru se
întâmplă la obiectivele private sau chiar la primăriile de sector, conduse tot
de primari PSD.
„În schimb șantierele private funcționează, șantierele sectoarelor
funcționează. Am spus că vom trimite controale, acestea n-au mai ajuns. Și-atunci
normal că stau să mă gândesc. Eu am fost corectă și am procedat în conformitate
cu anunțurile oficiale, dar nu toată lumea a ținut cont de aceste recomandări
la nivel oficial”, mai spune Firea.
De cealaltă parte, Gabriel Mutu, primarul din Sectorul 6
susține că măsura închiderii șantierelor ar pune definitiv lacătul pe obiectivele
private și, pe cale de consecință, pe sursele de finanțare ale municipalității.
„Am luat decizia să nu oprim niciun fel de șantier, lucrare
în sector. Pentru că ar însemna, efectiv, să omorâm tot. Cu alte cuvinte, în
acest moment în sectorul 6 toate investițiile publice sunt în derulare cu
respectarea condițiilor sanitare de rigoare. Toți partenerii economici cu care
noi avem contract au fost solicitați să aibă din partea angajaților declarații pe
proprie răspundere astfel încât să nu riscăm absolut deloc, să știm exact unde
merge, dacă au avut interacțiune cu cineva care a fost infectat. Monitorizăm
acest lucru ca să putem duce la bun sfârșit investițiile pe care le avem în
derulare”, a declarat Gabriel Mutu, în direct la Realitatea FM.