Pe 18 septembrie s-ar fi împlinit 103 ani de la nașterea Reginei Ana a României, soția Regelui Mihai I și ultima regină a țării înainte de instaurarea regimului comunist. Puțini români știu însă că, înainte de a deveni regină, Ana de Bourbon-Parma a fost soldat în Forțele Franceze Libere, decorată pentru curaj în cel de-al Doilea Război Mondial.
O prințesă născută în exilul dintre cele două războaie
Ana, pe numele complet de botez Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Margareta, s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris, în arondismentul XVI, ca fiică a Principelui René de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei. În familie era alintată „Nane" sau „Nan". Descendentă din casele regale Bourbon, Orléans, dar și înrudită cu familiile regale ale Danemarcei, Portugaliei și Austriei, copilăria ei s-a împărțit între Franța, Villa Pianore din Lucca (Italia) și Palatul Bernstorff din Copenhaga.
În 1939, odată cu extinderea amenințării naziste, familia a fost nevoită să fugă din Franța — mai întâi în Spania, apoi în Portugalia, iar în cele din urmă în Statele Unite. Tânăra prințesă a urmat cursuri la prestigioasa Parsons School of Design din New York, între 1940 și 1943, și a lucrat, pentru o perioadă, ca vânzătoare la celebrul magazin Macy's — un detaliu care contrastează puternic cu titlul regal pe care avea să-l poarte câțiva ani mai târziu.
Eroina din Rezistența Franceză
Cel mai puțin cunoscut, dar cel mai remarcabil capitol al vieții sale, este cel legat de implicarea directă în război. În 1943, la doar 19-20 de ani, s-a înrolat voluntar în Forțele Franceze Libere ale generalului Charles de Gaulle. Sursele istorice consemnează activitatea ei ca infirmieră și șofer de ambulanță, cu misiuni desfășurate în Algeria, Maroc (unde a activat inclusiv la Casablanca și Rabat), Italia, Luxemburg și, spre finalul conflictului, în Germania eliberată de sub ocupația nazistă.
Pentru serviciul militar depus, a fost decorată cu Crucea de Război (Croix de Guerre) a Republicii Franceze și avansată la gradul de locotenent. Este un episod biografic rar întâlnit printre membrii caselor regale europene — o prințesă care a servit efectiv pe front, nu doar simbolic.
Întâlnirea cu Regele Mihai
Destinul ei s-a schimbat radical în noiembrie 1947, la Londra, cu ocazia nunții viitoarei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Acolo l-a cunoscut pe Regele Mihai I al României, care tocmai fusese forțat de regimul comunist să abdice. Conform relatărilor istorice, prima lor întâlnire a fost stângace — emoționată, Ana a salutat printr-o mișcare militară de călcâie în loc de reverența protocolară așteptată, apoi s-a retras jenată. Șaisprezece zile mai târziu, în timpul unei plimbări cu mașina la Lausanne, Mihai i-a cerut mâna.
Cei doi s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, la Atena, în exil, în Sala Tronului Palatului Regal grec, ceremonie oficiată de Arhiepiscopul Damaskinos, cu Regele Paul al Greciei drept naș („koumbaros"). Căsătoria a fost una controversată la vremea respectivă: Ana era catolică, Mihai ortodox, iar Papa Pius al XII-lea a refuzat inițial dispensa canonică necesară. Cuplul a oficiat abia în 1966, la Monaco, și o ceremonie religioasă catolică. Din căsătoria lor, care avea să dureze 68 de ani, s-au născut cinci fiice: Margareta (1949), actuala Custode al Coroanei României, Elena (1950), Irina (1953), Sofia (1957) și Maria (1964).
Aproape cinci decenii de exil
Alungați din România, Regele Mihai și Regina Ana au trăit aproape 50 de ani în exil — din ianuarie 1948 până în februarie 1997 — locuind succesiv la Lausanne, în Hertfordshire (Anglia), unde familia s-a întreținut o vreme din agricultură și creșterea păsărilor de curte, apoi la Versoix, pe malul Lacului Geneva, și în final la Aubonne, Elveția. Departe de fastul unei curți regale, Regina Ana a lucrat inclusiv ca tâmplar într-un atelier improvizat acasă și a vândut obiecte la târguri duminicale pentru a contribui la veniturile familiei.
Prima revenire în România a avut loc de Paște, în 1992, la Mănăstirea Putna, după 42 de ani de absență. Între 1993 și 1997, regimul de la București i-a interzis Regelui Mihai intrarea în țară, astfel că Regina Ana l-a reprezentat adesea în vizitele oficiale și private. Restricțiile au fost ridicate complet abia după 1997, iar familia s-a instalat definitiv la Palatul Elisabeta din București în mai 2001, recuperând ulterior și Castelul Săvârșin.
Ultimii ani și moartea Reginei Ana
Regina Ana a murit pe 1 august 2016, la ora 13:45, la un spital din Morges, Elveția, la vârsta de 92 de ani. Conform comunicatului oficial al Casei Regale, la căpătâiul ei s-au aflat, până în ultima clipă, fiicele sale — Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria — alături de Principele Radu. Regele Mihai, aflat el însuși în stare gravă de sănătate, o vizitase zilnic în ultima săptămână din viața ei, iar cu o zi înainte de deces, Regina primise ultima împărtășanie de la un preot catolic.
Funeraliile de stat au avut loc pe 13 august 2016, zi declarată doliu național în România. Sicriul a fost depus la Castelul Peleș și la Palatul Regal din București, înainte de a fi înhumat în cripta noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș, necropola tradițională a regilor României. Slujba religioasă, oficiată de IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a fost urmată de mii de cetățeni care au condus-o pe ultimul drum cu flori, drapele și lumânări. Din motive de sănătate, Regele Mihai nu a putut participa. La ceremonie au fost prezenți premierul de atunci, Dacian Cioloș, mai mulți miniștri, fostul președinte Emil Constantinescu, corpul diplomatic și reprezentanți ai caselor regale europene.
Președintele Klaus Iohannis a transmis atunci un mesaj oficial, descriind-o pe Regina Ana drept „unul dintre cele mai importante simboluri de înțelepciune, demnitate și, mai ales, un model de conduită morală".
Moștenirea unei regine discrete
Istoricii o descriu drept cea mai longevivă soție de rege sau domnitor din istoria României. În iulie 2023, Banca Națională a României a marcat un secol de la nașterea ei printr-o monedă comemorativă din argint, de 10 lei. Deși a primit numeroase distincții internaționale — Crucea de Război a Franței, Marea Cruce a Ordinului Carol I, ordine din Grecia și Malta — statul român nu i-a acordat, cât timp a fost în viață, nicio distincție oficială proprie, un detaliu semnalat de mai multe publicații ca fiind o nedreptate simbolică față de rolul ei istoric.
Sursa foto articol casamajestatiisale.ro
