Social· 3 min citire

Scandal și amenințări cu tribunalul după ce Lara Fabian și-a anulat concertul de la București cu doar două ore înainte

4 feb. 2020, 09:54
Actualizat: 4 feb. 2020, 09:54
Scandal și amenințări cu tribunalul după ce Lara Fabian și-a anulat concertul la București cu doar două ore înainte

Scandal și amenințări cu tribunalul după ce Lara Fabian și-a anulat concertul la București cu doar două ore înainte

Articol scris de Raul Giuglea

Organizatorii concertului anunță că o vor da în judecată pe artistă și firma care asigură managementul evenimentelor ei

Lara Fabian și-a anulat concertul pe care ar fi trebuit să-l susțină aseară la Sala Palatului, cu doar două ore înainte de ora programată. Anunțul a fost făcut pe conturile de socializare ale artistei belgiene. Ea a postat și o fotografie din fața hotelului de la București la care a fost cazată.

„Sunt în București, la hotel, și sunt profund întristată din cauză că sunt nevoită să vă anunț că spectacolul din această seară este anulat din cauza unor circumstanțe nefericite, total independente de voința mea, a trupei sau a echipei mele. Dar, așa cum am împărtășit cu voi toate sentimentele mele, trebuie să vă spun și astăzi adevărul, cu toată obiectivitatea. Sunt furioasă pentru că a patra oară la rând persoana care manageriază datele turneului internațional (nu și pe cele din Franța), care trebuia să mă plătească pentru a apărea în concertele noastre este în imposibilitatea de a o face", a scris Lara Fabian. „Nu pot accepta să închid ochii la un asemenea abuz, nici să pot continua să cânt, când trebuie să-mi plătesc toată echipa și cheltuielile fără să fie eu însămi plătită pentru a putea suporta toate acestea. Este pur și simplu o situație oribilă. Am încercat să continui, sperând că totul s-ar rezolva, dar lucrurile s-au înrăutățit și suntem puși în situația regretabilă de a nu mai continua".

De cealaltă parte, organizatorii evenimentului de la Sala Palatului din București anunță că o vor acționa în judecată pe artistă pentru că a anulat concertul. „În seara zilei de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susțină un concert la Sala Palatului, București, ora 19:30. Pentru a doua oară consecutiv, artista a anulat spectacolul. (...) Acest lucru este inacceptabil și noi nu acceptam acuzația falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media”.

„Lara Fabian a aterizat în România pe 2 februarie şi totul a decurs foarte bine”, mai spun organizatorii. Cântăreaţa a ajuns în dimineaţa zilei de luni la Sala Palatului, fapt demonstrat de imaginile trimise de organizatori. „La ora 16:00, a decis să părăsească sala şi să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului. Nu a oferit nicio scuză validă, lăsându-i uimiţi atât pe cei din echipa ei, cât şi pe organizatori”, anunță firma organizatoare, citată de news.ro.

Organizatorii evenimentului mai anunță că au început actele premergătoare unui demers în instanță și se arată „încrezători că autoritatea competentă va da un verdict corect”.

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Social