Sport· 4 min citire

FOTBAL: MIRCEA LUCESCU - CEEA CE A FĂCUT KOSOVO A FOST PREMEDITAT, ERA CEVA PREGĂTIT

FOTBAL: MIRCEA LUCESCU - CEEA CE A FĂCUT KOSOVO A FOST PREMEDITAT, ERA CEVA PREGĂTIT

FOTBAL: MIRCEA LUCESCU - CEEA CE A FĂCUT KOSOVO A FOST PREMEDITAT, ERA CEVA PREGĂTIT

Realitatea de Bucuresti
Scris de Realitatea de Bucuresti Publicat: 16 nov. 2024, 11:53

Referitor la meci, tehnicianul român a spus că jocul "tricolorilor" nu a fost unul foarte bun

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat la finalul partidei cu Kosovo, din Liga Națiunilor, că oaspeții au premeditat să iasă de pe teren înainte de fluierul final al partidei și că s-a văzut acest lucru din comportamentul lor.

"Îmi pare rău și regret că s-a întâmplat în felul acesta. Nu m-aș fi așteptat ca un astfel de meci, la acest nivel, să se termine în felul acesta. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere. Nu înțeleg în primul rând sportivii. Cum pot face asta? Pentru că ei erau în teren, ai noștri erau în teren, și din respect unii pentru alții trebuiau să termine jocul. În condițiile în care nu s-a întâmplat nimic împotriva lor. Nu s-a spus nimic despre Kosovo, nu au fost bannere, nu a fost absolut nimic. Se vede din comportamentul lor că era ceva pregătit pentru astfel de situație. Nu e normal, au premeditat. În mod normal, după 15 minute ar fi trebuit să se încheie jocul și să se dea verdictul. Am înțeles să stăm în teren și să acceptăm ca ei să își revină și să intre pe teren. Ceea ce au făcut este o pată pentru profesionalismul lor. Și o lipsă de educație. Nu mă surprinde faptul că după meciul încheiat cu 3-0, în care noi am fost fluierați și făcuți în toate felurile, și s-a aruncat cu tot felul de lucruri înspre noi, după ce au pierdut cu 0-3 au avut suspendați trei jucători pentru indisciplină. Acum a fost același lucru. Au demonstrat că sunt o echipă indisciplinată. Asta a făcut ca acest meci, cu un stadion arhiplin, cu atâta lume venită să vadă un spectacol, să se termine în felul acesta", a afirmat Lucescu la finalul partidei de pe Arena Națională.

Referitor la meci, tehnicianul român a spus că jocul "tricolorilor" nu a fost unul foarte bun, în fața unor adversari "cu calități tehnice deosebite, dar morale mai puțin".

"Jucătorii nu s-au comportat așa cum trebuie. Nu au făcut un meci foarte bun. Înțeleg și lucrul acesta, îi înțeleg pe băieții noștri care erau înnebuniți să obțină această calificare, ca să dea o continuitate. Și din cauza asta s-au precipitat și în joc și în pase și nu a fost așa cum ar fi trebuit, ținând cont și de faptul că am întâlnit o echipă foarte puternică, cu jucători cu calități tehnice deosebite, dar morale mai puțin", a afirmat Lucescu.

Mircea Lucescu a precizat că în opinia sa, singura decizie care ar trebui luată în urma retragerii de pe teren a selecționatei Kosovo ar trebui să fie câștigarea partidei cu 3-0 de către România.

"În mod normal, am câștigat meciul cu 3-0. În mod normal nu cred că se poate lua o altă decizie. Când o echipă se retrage de pe teren fără un motiv anume, asta trebuie să fie decizia. Mai ales că au fost multe gesturi din partea lor care au provocat. Nu a fost gesturi împotriva lor, nu s-a aruncat cu nimic", a mai spus Mircea Lucescu.

Meciul dintre naționala de fotbal a României și Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Națională din București, în Grupa C2 din Liga Națiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5.

Meciul, care a fost la câteva zeci de secunde de a se încheia natural, după timpul suplimentar acordat de arbitru, s-a încheiat grotesc, cu echipa Kosovo părăsind terenul fără un motiv plauzibil, în ciuda încercărilor arbitrului de a-i determina pe jucătorii oaspeți să rămână pe gazon.

După o întrerupere de circa 70 de minute, arbitrul danez Morten Krogh a revenit pe teren și a fluierat sfârșitul meciului doar în prezența jucătorilor români, un verdict urmând să fie dat de Comisia de Disciplină a UEFA.

Incidentele au izbucnit în min. 90+5, când căpitanul oaspeților, Amir Rrahmani, jucător la Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă. Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul Krogh a dat trei cartonașe galbene, primite de Rrahmani, Alibec și Dellova.

România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.

În condițiile în care România a câștigat meciul tur, de la Prishtina, cu 3-0, Kovoso avea nevoie de cel puțin o victorie la acest scor la București pentru a păstra șanse de a câștiga grupa și a promova în Liga B.


AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Sport