Sport· 3 min citire

FOTBAL: VICTORIE PENTRU FCSB ÎN EUROPA LEAGUE, 2-0 CU FC MIDTJYLLAND

FOTBAL: VICTORIE PENTRU FCSB ÎN EUROPA LEAGUE, 2-0 CU FC MIDTJYLLAND

FOTBAL: VICTORIE PENTRU FCSB ÎN EUROPA LEAGUE, 2-0 CU FC MIDTJYLLAND

Realitatea de Bucuresti
Scris de Realitatea de Bucuresti Publicat: 8 nov. 2024, 08:22

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Florin Tănase (16) și Daniel Bîrligea (46)

FCSB a obținut o victorie frumoasă cu echipa daneză FC Midtjylland, cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League.

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Florin Tănase (16) și Daniel Bîrligea (46).

FCSB a obținut a treia sa victorie, după cele cu RSF (4-1 acasă) și PAOK Salonic (1-0 în deplasare), făcând uitat eșecul cu Rangers (0-4 în deplasare).

Bucureștenii au deschis scorul la prima lor fază de poartă, Florin Tănase marcând din lovitură liberă din colțul careului mare, deviată de zid, după ce tot el o obținuse (16). Tănase se accidentase în min. 7 și a fost înlocuit ulterior.

Deși a fost dominată în multe momente de liderul din Danemarca, FCSB a făcut un joc bun de apărare și a încercat să lovească pe contre. În min. 32, Alhassan a șutat de la 18 metri, dar portarul a reținut.

Oaspeții și-au creat câteva situații bune, însă nu au izbutit să puncteze. Polonezul Buksa (33) a reluat cu capul de la 7 metri, dar pe lângă poartă. Târnovanu (36) a respins mingea reluată de Soerensen. Osorio (39) a tras din lovitură liberă de la circa 26 de metri, dar Târnovanu a reținut.

Pe finalul primei reprize, FCSB a creat din nou pericol la poarta adversă prin Miculescu, dar acesta a trimis cu capul pe lângă poartă din centrarea lui Crețu (42). Același Miculescu a respins de la bara a doua centrarea lui Andersson (45+5), la ultima fază a primei părți.

FCSB a marcat imediat după pauză, Bîrligea punctând la opt secunde de la reluare, după ce a blocat degajarea portarului Olafsson.

Miculescu (50) a șut la colțul lung, dar mingea s-a dus prin fața porții, la capătul unei acțiuni notabile.

Bîrligea (55) a avut șansa de a realiza dubla, dar a fost blocat de Diao după ce scăpase singur spre poartă.


FC Midtjylland a mai avut două oportunități clare de gol, dar șutul lui Osorio (59), de la 18 metri, a fost respins de Târnovanu. Soerensen (77) a luftat în careu.

Daniel Popa (90+2) a șutat din marginea careului, însă portarul Olafsson a prins mingea.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria victimelor inundațiilor din Spania.

Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) și Manchester United (30 ianuarie, acasă).

Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formațiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Sport