FRF: Încă trei fotbaliști de la tineret au fost testați pozitiv cu noul coronavirus

FRF: Încă trei fotbaliști de la tineret au fost testați pozitiv cu noul coronavirus
Numărul cazurilor descoperite în rândul tricolorilor mici a ajuns la 6
Federația Română de Fotbal a anunțat că încă trei fotbaliști de la tineret au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.
Odată cu acestea, numărul cazurilor descoperite în rândul tricolorilor mici a ajuns la 6.
“Amintim că, deși s-au făcut eforturi mari pentru a se minimiza riscul de infectare, în data de 12 octombrie, un jucător și un membru al staff-ului au fost depistați pozitiv. Testarea s-a făcut duminică, după revenirea din Ucraina.
De asemenea, marți, 13 octombrie, un alt jucător a prezentat simptomatologie COVID-19 și a fost izolat. Ulterior și testul acestuia a fost pozitiv. Azi, 15 octombrie, alte trei cazuri au fost confirmate, toți trei fiind jucători.
Membrii staff-ului tehnic, medical și administrativ se află în continuare în izolare la CNF Buftea iar mâine, adică vineri, 16 octombrie, vor efectua o nouă testare. Vom reveni cu informații atunci când vor fi disponibile”, a anunțat forul de la Casa Fotbalului prin intermediul siteului oficial.
Având în vedere situația apărută în urma acțiunii lotului național Under 21 al României, Federația Română de Fotbal se află în contact cu toate cluburile ai căror jucători s-au aflat sub comanda lui Adrian Mutu pentru meciurile cu Ucraina și Malta, iar Comisia Medicală a FRF și-a oferit întreg sprijinul pentru a ajuta la gestionarea situației.”
Acest lucru poate da peste cap multe dintre planurile echipelor de Liga 1 care au avut jucători la naționala sub 21 de ani pentru meciurile cu Ucraina și Malta.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














