Novak Djokovic, accidentat, s-a retras de la Roland Garros

Novak Djokovic, accidentat, s-a retras de la Roland Garros
Italianul Jannik Sinner este sigur că va fi noul lider mondial
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept, au anunţat marţi organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională.
Accidentarea suferită de numărul unu mondial s-a agravat în timpul meciului câştigat luni în cinci seturi împotriva lui Francisco Cerundolo.
"Din cauza unui rupturi de menisc medial la genunchiul drept (descoperită în timpul unei scanări RMN efectuate astăzi), Novak Djokovic, care urma să joace mâine în sferturile de finală împotriva lui Casper Ruud, a fost forţat să se retragă de la turneul de la Roland Garros", au indicat organizatorii într-un comunicat.
Norvegianul Ruud, cap de serie numărul 7, a obţinut astfel calificarea în semifinale.
După ce Djokovic s-a retras de la Roland Garros, italianul Jannik Sinner este sigur că va fi noul lider mondial.
Luni seara, Djokovic, care viza al 25-lea titlu de Grand Slam la Paris, a explicat după victoria sa cu 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3 împotriva lui Cerundolo că s-a accidentat când a alunecat în setul doi.
"În ultimele săptămâni, am avut o mică jenă la genunchiul drept, dar nici vorbă de o accidentare îngrijorătoare. Am jucat la nişte turnee cu această problemă şi nu s-a întâmplat nimic până astăzi. Dar în al treilea ghem din setul doi, am alunecat şi asta mi-a afectat genunchiul", a spus sârbul.
"Nu ştiu ce se va întâmpla mâine sau poimâine şi nici dacă voi putea să intru pe teren şi să joc", a avertizat el, precizând că a putut termina meciul datorită antiinflamatoarelor.
AGERPRES
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











