În sectoarele 1 și 6 din Capitală s-a luat decizia ca vehiculele de salubritate să reintre pe străzi și să curețe marginile carosabilului. Aceste operațiuni fuseseră suspendate încă de la finalul lunii noiembrie. Administrațiile publice au dat vina pe normative existente la Ministerul Mediului care nu le-ar putea permite să încheie contracte pentru spălarea străzilor în sezonul rece.

„Am început spălarea carosabilului din Sectorul 6. Condițiile meteo ne permit, în această perioadă, efectuarea acestor operațiuni, care, de obicei, începeau după 1 aprilie. Având în vedere temperaturile ridicate, înregistrate în această perioadă și amplificarea dezbaterilor din spațiul public privind calitatea aerului, consider extrem de important să acționăm imediat. Astfel, am solicitat operatorului de salubritate, autorizat la nivelul Sectorului 6, începerea acțiunilor de măturare mecanizată, aspirare și spălare a carosabilului”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Edilul mai arată că pentru primele treceri ale autoutilitarelor va fi folosit detergent pentru drumuri, apoi, începând cu zilele următoare, vor fi adăugate și soluții specifice de prevenire a depunerii prafului.

Și primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a dispus reluarea operațiunii de spălare cu detergent stradal concentrat a tuturor trotuarelor și străzilor din această zonă administrativă. Programul de spălare a străzilor și trotuarelor se va derula atât timp cât prognoza meteo va indica temperaturi constant pozitive, arată Primăria sectorului 1.

„În acest scop, Compania Romprest, prestatorul serviciului de salubritate din această zonă administrativă, a început de ieri reconversia unei părți a flotei imobilizate pentru activitatea de deszăpezire”, se arată în comunicatul Primăriei sectorului 1.

Primăriile din Capitală au arătat că din cauza unor normative ale Ministerului Mediului ce datează încă din 1973, firmele de salubritate nu se pot ocupa de spălarea străzilor, ceea ce crește nivelul de poluare cu PM10 și PM2,5 agenți considerați cancerigeni. Green Report a dezvăluit săptămâna aceasta că operatorii de salubritate pot aspira praful de pe străzi doar pana la 1 noiembrie, iar apoi urmează să se ocupe de deszăpezire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.