„Am văzut că se organizează petiții, acțiuni uni sau chiar mitinguri împotriva vignetei Oxigen. Nicio problemă, noi putem să renunțăm și la program dacă asta își doresc bucureștenii, dacă asta ne dorim cu toții să fim singurul oraș european în care să circulăm cu mașini non-euro, euro 1, euro 2, nicio problemă. Eu fac ce spun cetățenii”, a declarat Gabriela Firea cu ocazia unei vizite la șantierul noilor locuințe sociale.
Gabriela Firea nu exclude chiar ideea lansării unui referendum prin care cetățenii să fie chemați la vot și să își exprime opțiunea cu privire la introducerea taxei de circulație în București în funcție de norma de poluare.
„Doriți, organizăm un referendum. Dar este anormal. Noi să organizăm un referendum pentru ceea ce deja europenii la care ne uităm au decis de mult. Și anume, poluatorul plătește”, a mai spus primarul genera al Capitalei.
Vigneta Oxigen a intrat în vigoare la începutul anului 2020 însă municipalitatea a anunțat că sancțiunile pentru nerespectarea noilor reglementări vor fi aplicate din martie.
Tarifele pentru vigneta oxigen sunt următoarele:
- Non-euro – 15 lei/ zi, 300 lei/luna si 1.900 lei/an
- Euro 1 – 15/zi, 250 lei/luna si 1.700 lei/an
- Euro 2 – 15 lei/zi, 200 lei/luna, 1.500 lei/an
- Euro 3 – 5 lei/zi, 100 lei/luna sau 700 lei/an
- Euro 4 – 5 lei/zi, 80 lei/luna sau 500 lei/an